În general, lenjeria patului în care dormi cât și pernele ascund o varietate de bacterii, dintre care unele sunt aproape inofensive, dar altele foarte dăunătoare. Este știut că în timpul somnului, corpul omenesc elimină uleiuri, transpirație, iar pe lenjeria de pat se acumulează murdărie. Majoritatea oamenilor dorm pe perne, însă nu mulți știu și că acestea trebuie curățate și schimbate regulat.
Cercetătorii spun că, în timp ce unele bacterii sunt existente în pernele din spitale și hoteluri, altele există chiar pe pernele noastre personale. Ei au analizat sute de perne pentru a vedea ce microorganisme se ascund în ele, iar în unele cazuri, pernele erau contaminate cu germeni periculoși care provoacă infecții respiratorii, de la acarieni, la mucegai. Acesta din urmă poate duce la reacții alergice, iar cele mai expuse sunt persoanele care suferă de astm, fumătorii sau cei care au o afecțiune cronică a plămânilor și căilor respiratorii, potrivit Ego.ro.
Este important să schimbi fețele de la pernă, pentru a evita îmbolnăvirea, cel puțin o dată pe săptămână sau chiar mai des, mai ales dacă ai părul lung și cu tendință de îngrășare. De asemenea, e bine ca fețele de pernă să fie călcate mereu înainte de folosire, pentru a le steriliza.
Citește și: Cât de des trebuie să speli pijamalele, de fapt. Greșeala pe care o faci fără să-ți dai seama
Ideal este ca o pernă să fie schimbată la doi ani. În acest timp, perna ta se poate transforma într-un adevărat „loc de joacă” pentru paraziți și alergeni. Pernele, deși nu este mereu vizibil, acumulează celule moarte epiteliale de la nivelul scalpului, tenului și restului pielii, urme de fire de păr, bacterii moarte și vii, mucegai, uneori chiar și insecte minuscule, acarieni și fecalele acestora. Simpla schimbare a feței de pernă, spălarea, dezinfectarea cu substanțe specifice și utilizarea fierului de călcat nu sunt suficiente pentru a ne feri de pericolele ascunse în propriile perne.
Ce poți face pentru a avea perne curate:
Acarienii se regăsesc în perne și saltele, hrănindu-se cu piele moartă și alte particule din mediul înconjurător. Polenul este un factor declanșator al alergiilor, care se lipește de părul nostru atunci când suntem afară. Când ne punem capul pe pernă, polenul se transferă pe suprafața acesteia și ne poate da simptome respiratorii neplăcute. Ca să eviți să transferi polenul de pe păr direct pe fața de pernă, experții recomandă să îți faci duș și să îți speli părul înainte de culcare, în sezonul în care alergiile sunt în floare. Părul trebuie să fie uscat înainte de a te duce la culcare, pentru că din cauza umezelii din podoabă capilară se poate crea mucegaiul în pernele pe care le folosești.