Cu ce se spală parchetul din casă, de fapt. Trucul la care vei apela și tu

Filon Stan / 11.10.2023
Cu ce se spală parchetul din casă, de fapt. Trucul la care vei apela și tu

Iată cu ce se spală parchetul în casă, astfel încât să stea curat cât mai mult timp! Este un truc pe care nu îl cunosc prea multe gospodine, cu siguranță!

Cu ce se spală parchetul din casă, de fapt

Pardoseala trebuie să fie mereu curată, mai ales atunci când avem copii mici, care se mai joacă pe jos. Fie că avem gresie sau parchet, trebuie să ne asigurăm în fiecare zi că acestea sunt curate, însă din ce în ce mai multe gospodine au început să caute soluții cât mai naturale cu care să curețe pardoseala, pentru a nu avea surprize neplăcute cu cei mici.

Parchetul este mai greu de întreținut decât gresia, însă are avantajele sale. Este mai cald, iar copiii se pot juca în voie pe acesta. În timp, cu toții am văzut că parchetul își cam pierde din strălucirea de altădată, asta dacă nu îl îngrijim așa cum trebuie. Citește și De ce se pune o folie de aluminiu în spatele caloriferului. Trucul genial care te scapă de probleme când e frig afară

Cu ce se spala parchetul din casa, de fapt
Cu ce se spala parchetul din casa, de fapt

Trucul banal, dar uluitor

Există însă un truc banal pe care îl poți folosi pentru a face ca parchetul tău să strălucească de curățenie și să arate ca nou. Secretul constă în adăugarea de glicerină în apa cu care speli parchetul. Iată de ce funcționează acest truc și cum să îl aplici cu succes.

După cum știm, glicerina este un lichid incolor și inodor, care poate fi găsită în orice farmacie sau magazin de produse cosmetice. Ei bine, aceasta are însă o serie de proprietăți benefice pentru parchet. Are proprietăți emoliente, ceea ce înseamnă că poate ajuta la hidratarea parchetului, menținându-l flexibil și prevenind uscarea și crăparea. De asemenea, glicerina are proprietăți de curățare și strălucire, lăsând pardoseala ca nouă. Aceasta acționează ca un agent de hidratare și sigilare a lemnului, contribuind la menținerea strălucirii și durabilității suprafeței acestuia.

Ce trebuie să faci

Dar cum folosești glicerina pentru curățarea parchetului? Înainte de a aplica glicerina, asigură-te că parchetul este curățat de praf și de murdărie. Folosește o mătură sau un aspirator pentru a-l curăța temeinic, după care într-un recipient de curățare adaugă aproximativ o lingură de glicerină la fiecare 4 litri de apă caldă. Amestecă bine pentru a asigura distribuția uniformă a glicerinei în apă. Citește și Ce se întâmplă dacă torni votcă peste haine. Trucul la care nu te-ai fi gândit niciodată

După ce ai amestecat bine glicerina în apă, cu ajutorul unui mop umezește parchetul cu soluția rezultată. Trebuie doar să umezești puțin parchetul, nu să îl inunzi! După ce ai făcut asta, ia o cârpă uscată și șterge pardoseala. Rezultatul te va lăsa cu gura căscată!

Citește și...