Washingtonul le cere solicitanţilor de viză informații privind conturile pe reţele de socializare

vocea.biz / 03.06.2017
Washingtonul le cere solicitanţilor de viză informații privind conturile pe reţele de socializare

Statele Unite le cer, de la sfârşitul lui mai, solicitanţilor de viză – indiferent de naţionalitatea lor – informaţii despre identitatea şi conturile lor pe reţele de socializare, în contextul unui înăspriri a politicii americane în domeniul migraţiei, relatează AFP, citată de News.ro.

Un oficial de la Departamentul de Stat a declarat, vineri, pentru AFP că această înăsprire a controalelor este în vigoare de la 25 mai şi se aplică tuturor solicitanţilor de vize despre care un agent consular consideră că are nevoie de informaţii despre conturile pe care aceştia le deţin pe reţele de socializare.

El a apreciat că numai ”1% din cei peste 13 milioane de solicitanţi anuali de vize din întreaga lume” în Statele Unite va fi afectat de aceste noi reglementări.

”Departamentul de Stat a început să colecteze informaţii suplimentare de la solicitanţi de viză în întreaga lume, atunci când un ofiţer consular apreciază că o asemenea informaţie este necesară în vederea confirmării unei identităţi”, a declarat acest cadru de la Departamentul de Stat.

În acest caz, ”solicitanţii de viză vor trebui să furnizeze informaţii suplimentare, şi anume conturile lor de pe reţele de socializare, seriile fostelor lor paşapoarte, informaţii suplimentare despre membrii familiilor lor şi un istoric mai lung al călătoriilor lor, locurilor de muncă şi contactelor”, a detaliat el.

Aceste noi proceduri – despre care Departamentul de Stat nu a comunicat în mod oficial – decurg dintr-un ”memorandum al preşedintelui (american Donald) Trump datând din 6 martie 2017 cu privire la consolidarea controalelor solicitanţilor de viză”, a precizat acest oficial.

Un formular de la Departamentul de Stat – intitulat “DS-5535 – întrebări suplimentare pentru solicitanţii de viză” şi care poate fii descărcat uşor de pe Internet – conţine efectiv mai multe secţiuni suplimentare, şi anume cu privire la necesitatea furnizării numelor şi conturilor pe eventuale reţele de socializare folosite.

Nicio firmă de schimb şi partajare de conţinut – precum Twitter, Facebook sau Instagram – nu este menţionată în formular.

Întrebat în legătură cu riscul discriminării, cadrul de la Departamentul de Stat a ţinut să sublinieze ”că în virtutea legislaţiei Statelor Unite, nu există vreo ineligibilitate de viză care să aibă la bază rasa, religia, etnia, originea naţională, opiniile politice, genul sau orientarea sexuală”.

Aceste proceduri mai stricte se înscriu în cadrul unei politici a migraţiei şi vizelor pe care administraţia Trump intenţionează să o înăsprească.

Astfel, Executivul american a sesizat joi Curtea Supremă, cu scopul de a-i restabili decretul cu privire la migraţie, denunţat de critici ca ”antimusulman” şi suspendat de la sfârşitul lui mai de justiţie.

Imediat ce a fost învestit, pe 20 ianuarie, Trump a semnat un decret care interzice intrarea în Statele Unite a refugiaţilor sirieni – pe o perioadă nelimitată, a tuturor refugiaţilor din alte ţări – pe o perioadă de 120 de zile, şi a cetăţenilor din şapte ţări musulmane – Iran, Irak, Libia, Somalia, Siria, Sudan şi Yemen – pe o perioadă de 90 de zile.

Însă acest prim decret, care a provocat un val de indignare în Statele Unite şi în lume, a fost suspendat rapid de mai mulţi judecători americani.

Administraţia Trump a prezentat în martie a doua versiune a decretului, în care Irakul a dispărut de pe listă, dar şi interzicerea permanentă a refugiaţilor sirieni.

Acest al doilea decret a fost şi el suspendat de doi judecători federali, în Maryland şi Hawaii, antrenând sesizarea a două Curţi de Apel, inclusiv cea din Virginia, care a confirmat pe 25 mai suspendarea decretului.

De asemenea, preşedintele republican – ales cu sloganul protecţionist şi naţionalist ”America mai întâi” – a semnat la jumătatea lui aprilie un decret care vizează să reformeze atribuirea de vize de tip H-1B, foarte căutate de întreprinderi tehnologice din Sillicon valley, în vederea angajării de oameni de ştiinţă, ingineri şi programatori informatici indieni.

Totodată, republicanii – majoritari în Congres – au criticat din nou, la începutul lui mai, programele de scutire de viză de care beneficiază numeroase ţări europene, dar nu şi România, îngrijoraţi că jihadişti ar putea să intre uşor în Statele Unite.

Administraţia Barack Obama a înăsprit deja acest program de scutire de viză.

Citește și...