Doi experți desemnați de procurorii de caz din dosarul Murfatlar dar și experții aleși ai celor anchetați au stabilit că expertiza financiar contabilă și de fiscalitate dispusă va dura cel puțin un an, au declarat pentru Vocea.biz surse judiciare.
Potrivit surselor citate răspunsul care cuprinde estimarea de întocmire a expertizei a fost transmis de experții desemnați de procurori la începutul acestei luni.
Vocea.biz a obținut, în exclusivitate, ordonanța prin care anchetatorii au dispus efectuarea acestei expertize iar documentul cuprinde obiectivele trasate de anchetatori, experților.
Astfel, procurorii le cer experților desemnați să stabilească cuantumul total al obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat de către Euroavipo Grup, Principal Company, Euroavipo, Murfatlar Romania și Bartenders Distilleries la data deciziilor de revocare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal de producţie alcool şi băuturi alcoolice.
Anchetatorii mai vor ca sumele să fie defalcate pe categorii de obligații fiscale.
DNA mai cere identificarea şi analizarea cauzelor care au dus la neplata obligaţiilor fiscale de către Euroavipo, Murfatlar Romania, Bartenders Distilleries și calcularea prejudiciului produs bugetului individual de către fiecare dintre inculpații și suspecții din dosar.
În cazul acestei expertize cei cercetați în dosar au făcut obiecțiuni.
În mare parte procurorii de caz au respins aceste obiecțiuni dar au admis solicitarea unuia din inculpați care a arătat că pe lângă expertul desemnat inițial anchetatorii pentru partea de contabilitate ar mai trebui desemnat un al doilea pentru partea de fiscalitate.
Anchetatorii au admis această solicitare iar expertiza va fi făcută de doi experți iar la efectuarea ei vor participa experții parte ai fiecăruia dintre cei cercetați.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sechestru asigurător pe mai multe bunuri şi terenuri, precum şi pe trei fabrici ce aparțin firmelor puse sub acuzare în dosarul “Murfatlar”.
Procurorii anticorupție au dispus măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri, terenuri și asupra a trei fabrici de producere a băuturilor alcoolice ce aparțin inculpaților: Murfatlar Romania S.A., Euroavipo S.A., Bartenders Distilleries SRL, Compania de Supraveghere IG SRL, Hecta Viticol SRL, General Gas Management SRL, pana la concurența sumei de aproximativ 500.000.000 lei”, se arată într-un comunicat remis de DNA la începutul lunii februarie.
Procurorii DNA au pus sub acuzare, până în prezent, 41 de persoane – oameni de afaceri şi funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor şi ANAF – şi 9 firme în dosarul de evaziune fiscală de la Murfatlar, în care prejudiciul se ridică la 600 milioane lei prin fraude în domeniul producerii şi comercializării băuturilor alcoolice. În ordonanţele procurorilor se arată că în perioada 2010 – 2014, societăţile Murfatlar România SA, Euroavipo SA şi Bartenders Distilleries SRL, cu activitate de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, cu ajutorul celorlalte firme menţionate.
Cercetați în acest dosar sunt George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Constantin Cîrciumaru, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu şi Sorin Vasile Săvoiu, și sunt suspectați că au produs un prejudiciu total de 597.218.168 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
Totodată, sunt urmăriţi penal mai mulţi directori din Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF, dar şi fostul secretar de stat Mariana Vizoli şi şeful Antifraudă, Daniel Diaconescu.