Uniunea Europeană a convocat o întrunire de urgenţă a miniştrilor şi oficialilor din domeniul sănătăţii şi siguranţei alimentare pentru a discuta chestiunea scandalului ouălor contaminate, a anunţat Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru Sănătate, potrivit site-ului postului France 24, citat de Mediafax.
Comisarul a mai cerut Olandei, Belgiei şi Germaniei să înceteze cu acuzaţiile reciproce despre cine este responsabil pentru această situaţie.
“Sarcina comună şi prioritatea noastră este să gestionăm situaţia, să colectăm informaţii, ne concentrăm pe analiză şi pe lecţiile care trebuie învăţate pentru a ne îmbunătăţi sistemul şi pentru a preveni activitatea infracţională”, a declarat Vytenis Andriukaitis.
“Am propus organizarea unei reuniuni la nivel înalt a miniştrilor de resort şi a reprezentanţilor agenţiilor de siguranţă alimentară din toate statele membre implicate, imediat ce avem toate informaţiile disponibile”, a adăugat oficialul european.
Ministrul belgian al Agriculturii, Denis Ducarme, a acuzat recent autorităţile olandeze că au descoperit încă din noiembrie 2016 mai multe loturi de ouă contaminate cu un insecticid, dar nu au informat partenerii europeni.
Ulterior, autorităţile belgiene au admis că ştiau despre situaţie încă din iunie, însă nu au informat publicul timp de aproape două luni din cauza unei anchete penale în desfăşurare.
Comisarul european a mai cerut Olandei, Belgiei şi Germaniei să înceteze cu acuzaţiile reciproce despre cine este responsabil pentru această situaţie.
Până acum, mai multe ţări europene, inclusiv România, au fost afectate de contaminarea ouălelor cu fipronil, un insecticid a cărui utilizare este interzisă în producţia de alimente.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat că în judeţul Timiş au fost descoperite, miercuri, o mie de kilograme de gălbenuş de ou lichid, provenit din Germania, contaminat cu insecticid Fipronil.
Ouă contaminate s-au descoperit şi în Luxemburg, Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Franţa.
Fipronil este o substanţă folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpuşele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, această substanţă este foarte toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide şi rinichii.
Sursa foto: Pixabay.com