Iohannis îndeamnă la prudență în privința propunerilor fiscale ale Guvernului. Guvernările trec, problemele rămân

vocea.biz / 25.04.2017
Iohannis îndeamnă la prudență în privința propunerilor fiscale ale Guvernului. Guvernările trec, problemele rămân

Noile idei lansate pe piață de Cabinetul Grindeanu legate de impozitul pe gospodărie au fost criticate marți de președintele Klaus Iohannis, prezent la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri. Șeful statului a spus că îndeamnă ”ferm la prudență în legătură cu diverse propuneri fiscale”.

”Îndemn ferm la prudență în legătură cu diverse propuneri fiscale care sunt vehiculate în ultima vreme, mai ales dacă nu sunt temeinic fundamentate”, a spus Iohannis.

El a mai spus că, din păcate, guvernările trec, dar problemele rămân, făcând trimitere la infrastructură. ”Constat cu îngrijorare că guvernările trec, dar problemele infrastructurii rămân cu toate că nu banii lipsesc”, a comentat președintele, adăugând, de asemenea, că poate principalul criteriu de evaluare a performanței guvernării ar trebui să fie rata de absorbție a fondurilor europene și nu neapărat cine crește mai repede salariile.

Iohannis a completat că acestea trebuie majorate, dar ”în ritmul și sustenabilitatea creșterii economice”. ”Am privit cu atenție anumite evoluții economice, unele pozitive, altele care ne avertizează asupra unor riscuri”, a spus el.

Iohannis a mai atras atenția asupra ratei mari a șomajului în rândul tinerilor, 20%, dar și lipsa personalului calificat resimțită de piață.

În același timp, în opinia sa, ar trebui acordată mai multă atenție domeniilor în care România are un mare potențial, IT, industria auto, industriile creative, agricultura și industria alimentară.

Citește și...