Cel mai nou Aquapark din România şi-a deschis porţile. S-au investit peste 20 de milioane de euro

Claudia Bonchis / 12.09.2016
Cel mai nou Aquapark din România şi-a deschis porţile. S-au investit peste 20 de milioane de euro

Cel mai nou Aquapark din România a fost deschis. În locul vechiului ştrand municipal din Oradea  s-a ridicat unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din ţară, investiţia depăşind 20 de milioane de euro.

Mai bine de o sută de clienţi au fost prezenţi la deschiderea aquapark-ului din Oradea. Oamenii şi-au aşteptat liniştiţi rândul însă şi-au manifestat nemulţumirea în special atunci când sistemul electronic s-a blocat şi toţi au fost obligaţi să aştepte peste 20 de minute remedierea problemei.

Sistemul electronic le-a dat bătăi de cap angajaţilor, blocaje apărând periodic. Odată intraţi pe porţile complexului, orădenii au fost îndrumaţi înspre zona de duşuri şi vestiare, iar apoi au avut liber la distracţie. Zona cu tobogane a fost la mare căutare printre copii şi adolescenţi, şi aici formându-se cozi destul de mari. În prima zi, aproximativ 2000 de persoane au trecut pe la aquapark.

aquapark
aquapark

Deşi majoritatea clienţilor s-au bucurat de facilităţile oferite de Aquapark fără obiecţii, au fost şi câţiva care şi-au manifestat nemulţumirile. Unii dintre ei au sesizat că podeţele din lemn instalate în interior, în zona bazinelor pentru copii, sunt periculoase şi greu de traversat chiar şi de un adult. Alţii, tot clienţi cu copii au observat şi le-au transmis angajaţilor că apa din unul dintre bazinele destinate celor mici din exterior, este murdară şi plină cu nisip. Un părinte a găsit, tot într-un bazin exterior pentru copii, mai multe bucăţele de lame ascuţite ruginite, uitate pe fundul bazinului. Tot la capitolul nemulţumiri, o familie din Constanţa i-a ameninţat pe angajaţii aquapark-ului cu plângeri după ce li s-a transmis că nu pot ieşi afară din incinta complexului fără să îşi piardă biletul.

Nemulţumiri au fost şi în zona punctelor de alimentaţie, care s-au deschis la ora 12.00. În jurul orei 14.00, toate mesele erau ocupate, inclusiv de angajaţii aquapark-ului, astfel că cei care doreau să mănânce au fost nevoiţi să aştepte cu tăvile în braţe să se elibereze un loc. „Bine că au clienţi şi nu au mese. O să mergem cu tava pe şezlong sau pe iarbă, să mâncăm acolo”, a spus un alt client nemulţumit.

Cel mai nou Aquapark din România
Cel mai nou Aquapark din România

Deşi administraţia a anunţat, inclusiv prin afişe postate la intrare, că accesul în incinta complexului cu băuturi şi alimente este interzisă, nu puţini au fost cei care, la ora prânzului, şi-au scos nestingheriţi pachetele cu mâncare din bagaje.

Bilete pentru toată lumea

Aquaparkul a fost realizat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar investiţia a fost în valoare de 88.342.934 lei. Este cea mai mare investiţie publică de acest gen din România, prin care s-a urmărit diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor turistice în general, şi de agrement în special, oferite locuitorilor municipiului Oradea şi turiştilor, ridicarea standardului de ofertă turistică, exploatare durabilă şi responsabilă a resursei minerale geotermale. Pe timpul verii, capacitatea Aquaparkului este de 1.800 de vizitatori iar pe timpul iernii, 600 de vizitatori.

Cel mai nou Aquapark din România
Cel mai nou Aquapark din România

În ceea ce priveşte structura complexului, Corpul 1 cuprinde: subsolul cu vestiarele, spaţiile tehnice, depozitele frigorifice pentru alimentaţie publică, parter şi etaj, cele 13 bazine acoperite, cele patru aqua-tobogane interioare (Anaconda, Tornada, Vipera şi Familia), spa-ul, centrul wellness, centrul de informare turistică, restaurantul, cabinetul medical, birourile administrative; Corpurile 2 şi 3 sunt puncte de alimentaţie publică; Corpul 4 este turnul toboganelor exterioare, cu denumiri precum Fulger, Avalanşa, Kamikaze, Curcubeu, Cobra şi Magic, de 18 metri înălţime, cu platformă de lansare şi bazin de aterizare; Corpurile 5 şi 6 sunt reprezentate de grupurile sanitare şi vestiare. În cadrul aquaparkului există o zonă spa cu baie romană şi turcească, saună finlandeză şi rusească, masaj, precum şi o zonă welness, care pune la dispoziţia celor intresaţi un cabinet de estetică dentară, un salon de înfrumuseţare (cu coafură, cosmetică, manichiură şi pedichiură), un cabinet cu tratament naturist; patru cabinete pentru tratament acvatic, şapte cabinete pentru masaj şi 2 saloane Jacuzzi VIP.

aquapark
aquapark

Zona de alimentaţie publică pune la dispoziţia clientelei un restaurant cu 120 de locuri şi un bar cu variate sortimente de băuturi. La toate acestea se adaugă şapte bazine exterioare (bazinul cu acces din interior – Meridianul 0, bazinul pentru adulţi „Laguna”, bazinul pentru copii „Prichindel”, bazinul cu valuri, bazinul cu tobogane, un bazin de înot Olimpic şi un bazin de sărituri), un teren multifuncţional de sport pentru baschet, fotbal şi handbal, două terenuri de volei de plajă, patru terenuri de tenis cu piciorul şi două mese pentru tenis de masă.

Un bilet pentru adulţi, pentru un interval de 3 ore, costa 25 de lei, în timp ce pentru intervalul orar 10.00 – 22.00, un adult are de achitat 50 de lei, iar între orele 17.00 – 22.00 – 30 de lei. Un bilet pentru elevi sau pensionari este 20 de lei pentru 3 ore, 40 de lei, între orele 10.00 – 22.00, şi 25 de lei între orele 17.00 – 22.00. Copiii între 3 şi 14 ani pot intra la Aquaparc în schimbul sumei de 12 lei pentru 3 ore, respectiv 25 de lei, pentru orele 10.00 – 22.00, şi 15 lei, pentru intervalul orar 17.00 – 22.00. Copiii sub 3 ani au  acces gratuit, în orice interval orar al zilei.

 

Citește și...