Cum a ajuns țuica produs de lux! Pălincă din Satu Mare, vândută străinilor la preţuri ameţitoare

Vocea.biz / 10.05.2015
Cum a ajuns țuica produs de lux! Pălincă din Satu Mare, vândută străinilor la preţuri ameţitoare

O pălincă de lux produsă în judeţul Satu Mare se vinde destul de bine pe plan internaţional, inclusiv în Japonia, unde poate fi întâlnită chiar şi în cluburi. Producătorul Silviu Zetea nu vrea să dezvăluie secretul pălincii, dar spune, cu o oarecare mândrie, că unele ediţii ale licorii magice pe care o produce poate ajunge la preţuri ameţitoare, semn că este apreciată de către cei dispuşi să scoată sume serioase de bani din buzunar.

Silviu Zetea este cel mai cunoscut producător de tărie din judeţul Satu Mare. El fierbe pălincă de 40 de ani, în propria pălincie din comuna Medieşu Aurit (unde a ajuns primar), a învăţat meserie de la tatăl său, iar după Revoluţie a început să construiască un brand, reuşind să câştige mai multe concursuri, inclusiv Medalia de Argint la Concursul Mondial din Bruxelles din anul 2001.

“Este ştiut faptul că dintr-un producător tradiţional am făcut o afacere considerată creatoare de brand de lux şi mă gândesc la faptul că am reuşit ca pălinca, ţuica, rachiul, vinarsul, lichiorul să devină produse recunoscute pe piaţa mondială, exportate în Japonia, pe piaţa europeană, fiind singurul produs protejat pe piaţa europeană sub nume propriu, acela pe care-l port eu”, a declarat Silviu Zetea, pentru AGERPRES.

Acum el nu produce doar ediţii de lux, ci şi premium, superpremium sau exclusiviste, punând un mare accent şi pe partea de prezentare a pălincii, pe lângă gust. Astfel, pălinca lui este făcută de multe ori cadou cu ocazia unor delegaţii oficiale, chiar şi la nivel înalt.

“Am trecut pe partea exclusivistă, pe partea de unicate, din ce în ce mai mult de comandă. N-o să vă spun valori că o să vă sperii, dar sunt preţuri de neînchipuit care se pot obţine pe cantităţi infime. De exemplu, poţi să ai o sticlă de o jumătate de litru sau de un litru la valori pe care unii nu le pot gândi, dar nu atât pe conţinutul alcoolic, oricât ar fi el de extraordinar, de moleculă cu moleculă, ci şi datorită caracterului reprezentativ, exclusivist”, a mai spus Zetea.

De-a lungul timpului, Zetea şi-a dezvoltat mai multe sortimente, dar principală a rămas ţuica.

“În partea de lux avem la bază ţuica. Când spunem ţuică ne referim la un distilat exclusiv din prune. A spune am o ţuică de prune e un pleonasm. Pe parcurs am dezvoltat şi alte produse. Orice produs pe care îl faci trebuie să aibă o încadrare tarifară, un cod de acciză, de taxare, prevăzut de legislaţie. Eu am şase produse, ţuică, pălincă de Ardeal, pălincă de Medieşu Aurit, pălincă Crai Nou, pălincă de pere, lichior Silvoriu”, a precizat producătorul.

Una dintre specialităţi este pălinca din cireşe amare, pusă în ambalaje confecţionate chiar de fondator.

“De exemplu, pălinca Crai Nou are la bază cireşe amare vechi de 10 ani într-un ambalaj extrem de deosebit, lucrat manufacturier de către mine, nu de către angajaţi. Atunci valoarea acestor produse este dată chiar pentru că le creează fondatorul”, a mai spus Zetea.

Despre ţuica produsă de el se ştie că are o aromă uşor diferită faţă de restul pălincilor. Orice cunoscător care o gustă o poate recunoaşte imediat.

El produce pălinca în cazane tradiţionale aşezate pe foc direct, după un procedeu care respectă metoda tradiţională, însă uşor îmbunătăţit, lucru care îi dă o aromă aparte. Celelalte detalii care dau aroma aparte sunt ţinute la secret.

“Produsele de calitate super premium au şi un regim mai altfel de a obţine conţinutul. Nu vreau să intru în profunzime fiindcă intrăm în secretul producătorului. Sunt produse pe care le-am creat cu toate condiţiile legale, în cadrul adecvat, dar pe care nu le-am pus în comerţ. Acelea sunt exclusiviste, care nu intră în reţeaua comercială. Din start au altă valoare. Ele sunt pentru vânzare dacă au altă valoare. Concluzia este că aceste produse exclusiviste poţi să le asemeni cu tablourile pentru colecţionari, pentru cei care ştiu să aprecieze partea de suflet sau de contribuţie a celui care a pus mâna pe el”, a conchis producătorul.

În semn de apreciere faţă de munca tatălui său, Zetea Valer, care a reuşit cu greu să-şi păstreze pălincia în vremea regimului comunist, pe unele sticle apare acum portretul acestuia.

Pălincia a fost amenajată chiar în scop turistic, astfel grupurile de vizitatori pot vedea tehnologia folosită, modul de ambalare şi sticlele de pălincă, încă de la primele etichete.

Sursa: Agerpres

Citește și...