Imaginea surprinsă de un arhitect clujean, pasionat de fotografie, la festivalul Electric Castle 2015 este dovada că o imagine face cât o mie de cuvinte. În acest caz însă, fotografia sa face și cât o mie de emoții, toate pozitive, toate puternice și care vorbesc perfect despre atmosfera de la Castelul Banffy pe timpul celor patru zile electrice.
Prezent la Electric Castle, Adrian Roșca nu putea să rateze concertul celor de la The Prodigy, trupa care anul acesta a fost capul de afiș al festivalului. Cu aparatul la gât, pregătit să surprindă explozia de energie din timpul concertului britanicilor, clujeanul a fost însă atras de altceva – aproape de el, un tânăr în scaun cu rotile era ținut pe umeri și brațe de prietenii săi.
Adrian Roșca a simțit că momentul e unul special, așa că a pus aparatul la ochi și a apăsat pe declanșator, în timp ce tânărul, cu brațul drept ridicat și cu pumnul strâns trăia la intensitate maximă concertul The Prodigy.
Ajuns înapoi acasă, după festival, arhitectul clujean s-a gândit să nici nu posteze fotografii de la Electric Castle, pentru că știa că internetul va fi invadat de imagini din timpul concertelor. Dar, uitându-se la fotografia aceasta, s-a răzgândit.
Sincer nici nu am vrut să o postez, pentru că eram sigur că după festival va fi o avalnșă de fotografii pe internet. Într-un final m-am răzgândit, pentru că mi se pare că surprinde tot festivalul. Să fii conectat cu cei din jurul tău este cea mai mare răsplată de a fi la un astfel de eveniment. Și mă bucur că lumea a simțit același lucru când a văzut poza”, a declarat Adrian Roșca pentru Vocea Transilvaniei.
Acesta spune că nu îl cunoaște pe tânărul din imagine, însă o prietenă a acestuia l-a rugat să îl “tag”-uiască (mențiunea numelui cuiva pe rețeaua de socializare Facebook – n.red.) în poză. Poză care a ajuns virală pe internet, fiind distribuită de sute de persoane și apreciată de alte câteva mii, în mai puțin de o zi.
Imaginea a fost preluată și publicată inclusiv pe pagina oficială a Electric Castle. De altfel, în descrierea fotografiei, Electric Castle și-a schimbat sloganul, tocmai pentru a sărbători această emoție: din “We are the people” în “We become one”
WE BECOME ONEcredits Adrian Rosca.
Posted by Electric Castle Festival on Monday, June 29, 2015
În fotografia de la Electric Castle apare Cătălin Mariș, un tânăr de 30 de ani născut în Vatra Dornei, care a urmat cursurile Facultății de Biologie și Geologie din Cluj-Napoca. În 2010, acesta a fost implicat într-un accident de motocicletă și a rămas imobilizat în scaunul cu rotile, fiind diagnosticat cu fractura cervicală şi lombară. După accident a suferit o operație și apoi a ajuns în Cagliari, Italia, unde face tratament pentru ca putea să umble din nou.