La începutul lunii mai, Florin Piersic era internat de urgență în Cluj, imediat după ce susține un spectacol de teatru. Deoarece avea septicemie, el a fost transferat în București, iar în luna iunie a fost externat din spital.
De atunci, toată lumea se întreabă în ce stare se află Florin Piersic și cum se mai simte marele actor român, iar Dan Negru a vrut să le facă recent o surpriză tuturor fanilor.
„Toată lumea mă întreabă: «Cum e Florin Piersic?». Degeaba le spun că e bine, că nu mă crede nimeni. Așa că l-am sunat, ca să vă convingeți singuri. Vara asta n-am mai înotat împreună. Îi place înotul și m-a băut de multe ori la concursurile pe care le făceam. Acum l-a provocat pe David Popovici. Eu am scăpat. David, ai legătura”, a scris Dan Negru pe Facebook, în dreptul unui clip video în care vorbește la telefon cu Florin Piersic.
Din ce se poate auzi, marele actor român se simte bine și chiar vrea în luna ianuarie să meargă în emisiunea lui Dan Negru del a Kanal D.
„Mă recuperez, mă simt mult mai bine, chiar foarte bine, zic eu. Chiar astăzi am încercat să vorbesc cu cei care se ocupă de mine. Toți au spus: «Ești în regulă, o să fii foarte bine». Să dea Dumnezeu să împlinesc acei 89 de ani. Am să trăiesc. Pentru că eu doresc foarte tare să apar, în sfârșit. În ianuarie, sper eu, sunt sigur că o să vin la tine în emisiune. Vreau să mă întâlnesc cu publicul, să vorbesc cu el. Vreau doar un lucru: să fiu sănătos, așa cum mă simt acum. Știi ce fac acum? În afară că mă recuperez, citesc cărți care mi-au fost trimise”, a spus Florin Piersic.