În ultima perioadă, pe internet au apărut tot mai multe filmulețe cu diferiți cântreți de manele în timp ce sunt opriți din a cânta la evenimentele la care sunt chemați.
Dacă în trecut i-am văzut într-o astfel de ipostază pe Florin Salam, Tzancă Uraganu, Culiță Sterp sau Bogdan de la Ploiești, iată că acum a venit și rândul lui Adrian Minune să fie dat jos de pe scenă.
Invitat la un eveniment petrecut într-un club din Vaslui, Adrian Minune a început să primească bani și să facă dedicații, chiar dacă patronul locației îi interzisese clar acest lucru, în momentul în care au semnat contractul.
Când toată lumea a început să meargă la scenă pentru a-i dat bani manelistului, Florin Pârgaru, patronul locației, a urcat pe scenă și i-a spus lui Adrian Minune să nu mai cânte.
„Nu te supăra, ai greșit scena, băiatul meu. Cine ești?”, i-a replicat manelistul lui Florn Pârgaru, însă când acesta s-a recomandat, Adrian Minune le-a spus celor prezenți că nu mai primește bani pentru dedicații: „Patronul ne-a plătit foarte bine, nu mai luăm dedicații”!
După ce Adrian Minune a fost dat jos de pe scenă, patronul locației a afirmat că acesta trebuia să cânte 50 de minute, dar programul a durat doar 20 de minute, iar lumea a fost deranjată de acest lucru, deoarece era un eveniment la care intrarea a costat 120 de lei. Mai mult decât atât, Florn Pârgaru a afirmat că a luat legătura cu un avocat și vrea să-l dea în judecată pe cântăreț.
„Da, eu l-am coborât de pe scenă. Situația e puțin penibilă, pentru că ne-am așteptat la așa ceva. Tot respectul pentru Adrian Minune, e un artist de la care ai pretenții, dat fiind că este scump să-l chemi la un eveniment. Noi am convenit de la început că nu are voie să primească bani și dedicații, nu voiam ca anumite personaje să monopolizeze evenimentul, pentru că noi voiam să fie un spectacol pentru toată lumea.
Eram șocat, nu știam ce să fac, mă uitam la oameni: o fi bine, o fi rău? Nu îmi mai dădeam seama dacă mai cântă omul. La un moment dat, m-am dus și i-am zis: «Dacă nu te conformezi și nu cânți un program frumos, așa cum este și normal, să știi că voi fi nevoit să te cobor de pe scenă și să preia DJ-ul atribuțiile»! Speculând momentul și profitând de faptul că oamenii erau încălziți, el a întrebat: «Doriți să vă mai cânt? Patronul spune că nu trebuie să vă mai cânt».
L-am rugat să părăsească zona. Eu dictez modul în care se derulează petrecerile aici. Sunt reguli care trebuie să fie respectate de toată lumea. Bineînțeles că nu le-a convenit și au început să cânte mai mult orchestral. Nu îmi dădeam seama dacă Adrian Minune mai cântă bine sau nu. La un moment dăduseră foarte tare muzica, începuseră să se audă niște țiuieli în boxe, făceau semne între ei ca să îmi provoace mie un disconfort mare și să părăsesc zona”, a spus pentru Vremea Nouă patronul clubului din Vaslui.