Cea mai recentă ediție a emisiunii Survivor România All Stars 2024 a venit cu o surpriză imensă atât pentru concurenți, cât și pentru familiile lor, dar și pentru fanii show-ului.
Jocul de recompensă din această săptămână de la Survivor România All Stars 2024 a fost unul cu un câștig de-a dreptul incredibil pentru concurenții rămași în competiție. Daniel Pavel i-a anunțat că echipa care câștigă se va întâlni cu un om drag din viața fiecărui membru. Iar cel care s-a bucurat cel mai mult de acest lucru a fost TJ Miles!
Echipa câștigătoare a fost formată din Zanni, Iancu Sterp și TJ Miles, iar acesta din urmă a făcut un gest la care nu se aștepta nimeni: când s-a întâlnit cu iubita lui, Francisca, a cerut-o pe aceasta în căsătorie.
„Nu mă așteptam să vii, nu aveam cum să știu că o să fie o recompensă de genul ăsta. Nu am nimic aici, am doar orez. Asta e tot ce am. Știu că o să vină un timp când o să fac exact cum trebuie, dar asta e tot ce am aici și vreau să dau tot ce am, pe viață. Vreau să fii soția mea! Vrei să fii soția mea? Te iubesc din tot sufletul meu! Te iubesc așa mult. Și îmi doresc să stau toată viața lângă tine”, a spus TJ Miles la PRO TV.
Luată prin surprindere, artista a spus „Da” și a fost foarte emoționată. Iar după ce la Survivor România All Stars 2024 i-a oferit doar un sac cu orez, pe Instagram TJ Miles a arătat că, până la urmă, iubita lui a primit și un inel!
View this post on Instagram