Scărlătescu, bun de plată? Antena 1 îi cere 100.000 de euro: Ce clauză din contract ar fi încălcat vedeta

Vocea.biz / 06.06.2024

România chiar este țara tuturor posibilităților, cum le mai place unor conaționali să spună. Iar ceea ce se întâmplă în aceste zile în televiziune și în lumea mondenă demonstrează perfect că zicala se potrivește.

După ce în toamna anului trecut au decis să părăsească Antena 1 și Chefi la Cuțite, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au fost dați în judecată de postul TV.

Potrivit informațiilor apărute în mediul online, nu mai puțin de șase procese au fost deschise, iar unele dintre acestea s-au încheiat deja, în favoarea bucătarilor, din câte se pare.

Jurnaliștii de la HotNews au făcut rost de unul dintre dosarele în care Antena 1 îl acuză pe Cătălin Scărlătescu de faptul că ar fi încălcat o clauză din contract. Drept urmare, bucătarul ar trebui să plătească 100.000 de euro către postul de televiziune!

Procesul este pe rol

„Antena 1 l-a acuzat pe Cătălin Scărlătescu că a promovat reclame pentru o marcă de legume la conservă, fără a le cere acordul. Pe durata contractului avut cu Antena 1, Scărlătescu avea obligația să solicite acordul scris postului pentru realizarea de emisiuni tv, seriale, filme sau alte producții tv sau la realizarea în orice modalitate de materiale Online cu terți ce nu fac parte din trustul Antena Group.

100.000 de euro a fost clauza stabilită în contract cu titlu de despăgubiri, pentru fiecare încălcare a contractului”, notează sursa citată.

Din câte se pare, Cătălin Scărlătescu a fost notificat de Antena 1 pe data de 31 octombrie 2023 că trebuie să plătească 100.000 de euro în trei zile către postul TV, drept daune că a încălcat clauza din contract. Bucătarul a invocat nulitatea clauzei contractuale și a acuzat televiziunea de rea credință. Astfel că el a fost dat în judecată ulterior.

„Pârâtul a participat la realizarea de materiale online și a postat în mediul online materiale realizate în favoarea terțului (un număr de 22 de promovări), terț care nu face parte din trustul de care aparține Societatea (Antena Group), fără a obține în prealabil acordul scris al Societății”, se arată în dosar.

Citește și...