Weekendul trecut, Andrei Versace, cunoscut datorită clipurilor video pe care le posta în mediul online și prin care arăta ce viață de lux duce, a murit.
Tânărul, pe numele lui real Andrei Pârvan, a fost găsit fără suflare în propria locuință, la aproximativ șapte zile de când ar fi decedat, după cum au apărut unele informații în mediul online.
„Polițiști s-au deplasat cu operativitate la fața locului. Ulterior, la fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, în apartament a fost găsită o persoană decedată, fiind vorba despre un bărbat, fără a prezenta urme de violență.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, arată comunicatul pe care oamenii legii l-au transmis imediat după ce Andrei Versace a fost găsit mort.
La câteva zile de la aflarea veștii că cel supranumit „Regele Fițelor” a murit, jurnaliștii de la Cancan notează că medicii legiști au efectuat necropsia, iar cauza morții ar putea fi aceea că ficatul tânărului în vârstă de 37 de ani ar fi cedat.
Informații au apărut după ce pe internet s-a spus că Andrei Versace ar fi consumat în ultima parte a vieții lui foarte mult alcool, dar și substanțe interzise, pe fondul unor neînțelegeri pe care le avea cu familia și cu prietenii.
Sursa citată a stat de vorbă și cu unele persoane care se ocupă de această anchetă și se pare că rezultatele finale care vor arăta exact de ce a murit „Regele Fițelor” vor fi făcute publice abia peste aproximativ un an.
„În cazul lui Andrei Pârvan, cauza este nedeterminată, având în vedere gradul de putrefacție. Nu are leziuni interne și externe, iar mai multe probe vor fi analizate în condiții de laborator. Rezultatul lor îl vom afla peste un an, un an și jumătate”, a spus o sursă din cadrul anchetei, despre moartea lui Andrei Versace.