Ajuns la aproape 59 de ani, vârstă pe care o va împlini în luna decembrie, Salman Khan trăiește de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste cu Iulia Vântur.
Născută pe 24 iulie 1980, românca s-a mutat în India alături de partenerul ei de viață, însă informațiile despre relația lor apar foarte rar în presă.
„Am mai spus asta de nenumărate ori, dar se pare că nimeni nu mă ascultă. În India, oamenii își doresc să țină lucrurile despre ei private. Există culturi și culturi. În cultura indiană, mai ales generația de dinainte, și-a dorit să păstreze tot ce e personal dincolo de reflectoare. Eu consider că relațiile nu trebuie trăite în vizorul publicului. Relațiile trebuie trăite în interiorul casei tale, în privat. Poate m-am mai maturizat și eu. Pentru că trăiesc în India, consider că nu trebui să ne expunem”, afirma în trecut Iulia Vântur.
Chiar dacă ei preferă să nu vorbească foarte mult despre relația lor, iată că tatăl lui Salman Khan a spus în urmă cu doar câțiva ani de ce nu se căsătorește celebrul actor indian.
Din câte se pare, el le-a comparat mereu cu mama lui pe partenerele pe care le-a avut. Și a dorit ca acestea să fie la fel de implicate în viața de familie precum o făcea și cea care i-a dat viață.
„Intră cu ușurință în relații, dar îi lipsește curajul de a se căsători. Este un om foarte sincer și se îndrăgostește ușor. Cu toate acestea, el se întreabă mereu dacă femeia poate avea grijă de o familie așa cum o face mama lui. El vrea ca femeia cu care se căsătorește să fie dedicată soțului și copiilor. La fel cum a fost mama lui. Ea ar trebui să gătească mese pentru copii, să-i ajute să se pregătească și să se asigure că le sunt făcute temele. Însă acestea nu sunt ușor de avut în zilele noastre”, a spus tatăl lui Salman Khan despre actorul indian.