Betty, fiica lui Florin Salam, și soțul ei, Cătălin Vișănescu, care au împreună un băiețel, pe Matthias, s-ar fi despărțit recent.
Informațiile au apărut în tabloide de mai mult timp, însă niciuna dintre cele două părți implicate nu au dorit să facă nicio declarație pe marginea acestui subiect. Până zilele trecute!
După ce în mediul online s-a zvonit că Betty Salam l-ar fi înșelat pe Cătălin Vișănescu, iar amantul ei ar fi manelistul Iuly Neamțu, tânăra a reacționat în mediul online.
Fiica lui Florin Salam a recunoscut că a luat o pauză de la relația cu soțul ei, însă a ținut să precizeze că nu are și nu a avut niciun amant.
„Eu sunt un om simplu și nu vreau să fiu implicată în nimic rău și nici să deranjez pe nimeni. Eu și Cătălin suntem, într-adevăr, într-o mică pauză. Am luat această decizie împreună, ca noi să ne punem în ordine puțin viața noastră personală. Ca toți oamenii, avem și noi perioade de genul ăsta. Nu am divorțat, nu am fugit nicăieri și nici nu sunt împreună cu niciun alt bărbat. Familia e familie”, a spus Betty Salam.
Deranjat de zvonurile apărute în mediul online, Iuly Neamțu a reacționat și el în mediul online și a avut un discurs asemănător cu al lui Betty Salam, afirmând că familia este familie. Dar a precizat că nu s-a despărțit de soția lui!
„Vreți să vă legați de mine? Eu nu m-am despărțit de familia mea, de soție… Nu, nu există așa ceva la mine! Da? Familia mea e familia mea! Nu există. E totul fals! Eu niciodată nu am avut scandaluri. Eu, când m-am ridicat, m-am ridicat prin muzica mea. Și lumea știe treaba asta. Numai prin muzică și atât! Nu prin scandaluri. Iuly Neamțu nu s-a ridicat prin scandaluri! Așa m-am facut eu cunoscut”, a spus Iuly Neamțu.