Tânărul din imagine a dovedit încă de la începutul anilor 90 un ascuțit spirit antreprenorial. A fost pasionat dintotdeauna de lumea politică și a ajuns lider de partid. Respectat și temut. Mărire și decădere, întrucât bărbatul a ajuns să facă și pușcărie. Ați recunoscut cine este ”mustăciosul” din imagine?
Încă din tinerețe fost un băiat descurcăreț, care s-a îmbogățit în anii 90, cu ajutorul ARO-ului făcut de el din bucăți și a unei dorințe arzătoare de putere. În anii studenției, el a cochetat cu muzica rock. Avea și atunci mustață și i se spunea “Livache”.
În imaginea respectivă este nimeni altul decât Liviu Dragnea, fostul șef PSD.
Povestea lui Liviu Dragnea este una demnă de un film. Acesta ar surprinde un personaj aflat la început de drum, proaspăt absolvent de facultate, scrie Playtech.ro.
Anii 90 l-au prins pe Liviu Dragnea dornic să devină un om bogat. Și-a reușit. A plecat de jos și s-a zbătut mult. Și-a făcut din părți un Aro cu care a început să facă bani. Liviu Dragnea s-a mutat după căsătorie în satul natal al soției sale, Bombonica, iar oamenii din Giuvărăști încă își mai aduc aminte de tânărul care se tocmea cu țăranii pentru a le transporta legumele la piață.
Liviu Dragnea și-a strâns destui bani pentru a-și deschide un mic bar. A vândut bere, coniac și banii au început să curgă. Făcea de toate. Stătea la bar, îi servea pe meseni, iar în scurt timp și-a deschis un al doilea bar, în incinta stației de autobuz, după care s-a extins în comunele vecine. A deschis al 3-lea, apoi al 4-lea bar, iar banii curgeau gârlă. În scurt timp, Liviu Dragnea se extinde în Târgu Măgurele acolo ia în gestiune cele mai importante magazine din oraș, inclusiv hotelul Turis. Încet, dar sigur, Liviu Dragnea s-a descotorosit de toți asociații cu care a plecat la drum și a rămas stăpân peste toate afacerile. Devenise deja un om important în județ.
El a devenit la începutul anului 2000, prefect de Teleorman, toate firmele în care apărea numele său au fost radiate, iar trecutul în care a vândut bere la halbă trebuia să dispară pentru a face loc viitoarei sale cariere.
Printre funcțiile publice pe care le-a deținut sunt cele de președinte al Consiliului Județean Teleorman (2000–2012), ministru al Afacerilor Interne în guvernul Boc I (2009) și viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernele conduse de Victor Ponta (2012–2015).
În aprilie 2016 a fost condamnat definitiv cu suspendare în dosarul „Referendumul”. În consecință, nu a putut accede în funcția de prim-ministru, deși, sub conducerea sa, PSD a obținut în decembrie 2016 majoritatea relativă în alegeri și, împreună cu ALDE, a format ulterior trei guverne.
În data de 27 mai 2019 a fost condamnat definitiv cu executare la 3 ani și 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman.
La data de 15 iulie 2021, instanța a decis să îl elibereze condiționat din penitenciar. A încercat să se mai implice, însă a fost nevoit să se retragă din cauza interdicțiilor pe care justiția i le-a impus. În prezent și-a deschis un cont de YouTube unde le aduce românilor diferite rețete culinare.