Ce s-a ales de Mircea Solcanu, cel care a fost în atenția telespectatorilor români ani de zile. Prezentatorul de știri a făcut o gafă și a fost dat afară de la postul de televiziune unde lucra, iar viața sa a fost un adevărat coșmar de atunci. Lucrurile par acum să se așeze și pentru el.
Cu siguranță vă amintiți de Mircea Solcanu și de știrile prezentate de el și de colegul său de emisiune, Cabral. A fost pe micile ecrane ani la rând, aducând telespectatorilor ”Poveștiri de Noapte”. A fost o emisiune tabloid de mare succes, care avea foarte mulți telespectatori.
Un mesaj postat pe Facebook de Mircea Solcanu a făcut ca șefii Acasă TV să renunțe la serviciile sale. Vedeta i-a atacat pe rețeaua socială pe părinții lui Ionuț Anghel, copilul sfâșiat de câini în apropiere de parcul Tei, iar gestul său a atras furia multora. Citește și Mircea Radu, revenire spectaculoasă la TV. Cu ce televiziune a semnat fosta vedetă a Antenei
După ce a plecat de la emisiunea de la Acasă TV, Mircea Solcanu s-a mutat la Constanța, sub deviza: ”Îmi trăiesc viața liniștit, la malul mării”. Numai că nu a fost deloc așa. A avut probleme serioase de sănătate, în urma cărora suferă și acum. În ultima perioadă se pare că privește cu alți ochi viața.
”Nu mai știu ce e binele, dar cred că sunt bine. Mă gândeam că sunt chiar foarte bine, trăiesc o viață pe care mulți și-ar dori-o: citesc, ascult muzică, mă uit la filme, mă întâlnesc cu prietenii buni. Acum un an am avut ceremonia de absolvire a facultății. Nu cred că o sa pot face meserie asta, că nu mă mai ajută auzul. M-am gândit să mă mut în zona de podcast, lucrez la amenajarea locului unde să fac acel podcast. M-am mutat la Constanța, că e orașul meu natal. Am trăit până la 29 de ani aici, după care m-am mutat la București, am stat 10 ani, după care am revenit acasă. Cât timp am stat în București. mă consideram bucureștean”, a spus Mircea.
Ei bine, Mircea Solcanu spune acum că este un alt om. S-a schimbat mult și a renunțat la mute lucruri din trecutul său. Inclusiv la homosexualitate! Citește și O mai ții minte pe Mona Nicolici? Cu ce se ocupă acum fosta știristă de la Antena 1 la 20 de ani de când a renunțat la TV
”Problemele de sănătate evoluează, dar am de gând să le las să meargă până unde se poate merge. Nu am cum să am grijă de ele, că nu am cum să îmi tai capul singur. Nu îmi mai doresc încă odată experiența aia. De zâmbit mai zâmbesc, dar nu am mai râs de mult. Ăsta e un motiv care mă îngrijorează. Acum mi-am schimbat viața și felul de a fi, cine sunt eu. Am renunțat la vechea persoană, la Mircea. În buletin am rămas Mircea. Dar Mircea de azi nu se mai întâlnește cu cel de ieri. Am închis multe capitole, cum ar homosexualitatea. Este un capitol încheiat pentru mine”, a mărturisit acesta.
Odată ce a renunțat la relațiile blamate de mulți, Mircea Solcanu a redescoperit iubirea pentru femei. Spune că în prezent este singur, însă are mai multe pretendente! Mai mult decât atât, a devenit și foarte religios!
”Nu am o iubită, dar mă curtează vreo trei. E ca orice început. Dacă nu e alb, trebuie să fie negru sau invers? Poți trăi viața și în gri. Dacă lipsește un bărbat, nu trebuie să fie o femeie sau vice-versa. Poate să fie niciunul, așa cum am ales eu. Singurătatea e singurul moment în care ești liber. Îl las pe Dumnezeu să mă surprindă. Îl las pe El să aleagă, căci alegerile mele din viață s-au dovedit a fi proaste. Nu toate, dar majoritatea. Mi-au provocat suferință. Și a existat moment zero în care am zis că îmi răstignesc firea. Acea persoană din trecut rămâne o amintire a ce a fost.
Nu îmi șterg viața cu buretele și de mâine mă îmbrac în sac, pun sandale, leg o sfoară și ies să strig la lume: păcătoșilor! Nu! În septembrie, anul trecut, am luat decizia de a-L urma pe Dumnezeu în apa Botezului. Sunt într-o biserică mica, din Constanța, creștină, autonomă. Sunt creștin ca toți, dar nu mai am post-it-ul de ortodox, penticostal, etc. E următorul capitol al vieții mele și îl voi scrie cu Dumnezeu”, a spus Mircea Solcanu.