Toamna și-a intrat în drepturi. Suntem deja în luna octombrie, iar cer care vor ca grădina lor să fie plină de roade va viitoare, deja au început pregătirile. În cazul în care vrei să te apuci de treabă, poți afla din textul de mai jos ce plante să semeni în luna octombrie. Iată secretul grădinarilor experți.
Toamna se strâng fructele și se fac pregătirile pentru sezonul rece. De asemenea, în această perioadă se fac pași importanți pentru recolta viitoare. Astfel că, specialiștii în domeniu au dezvăluit care sunt plantele pe care trebuie să le semeni în octombrie. Acestea vor da primele roade în lunile de primăvară și vară.
Acesta se poate planta în octombrie sau la începutul iernii. Bulbii acestei plante au nevoie să stea până la 60 de zile, la temperatură scăzută.
Usturoiul este una dintre cele mai bune surse naturale de germaniu și seleniu.
Multe persoane folosesc usturoiul pentru afecțiuni digestive. Însă, la o primă vedere, aroma puternică și uleiurile din usturoi par să facă mai mult rău decât bine. Se spune că usturoiul are numeroase beneficii și este indicat pentru tratarea anumitor afecțiuni. Nu trebuie să consume usturoi persoanele care suferă de gastrită.
Este numită și mache, salată de porumb sau salată de miel. Este o plantă rezistentă la frig și poate fi recoltată pe tot parcursul iernii. Este o cultură ideală pentru pentru sezonul rece.
În această perioadă poți planta mai multe soiuri de ceapă. Această plantă își va forma rapid rădăcini și hibernează pe timpul iernii. Imediat ce vremea se încălzește va fi gata să crească.
În această perioadă sunt mulți cei care plantează flori care le vor înfrumuseța grădinile la primăvară și la vară.
În luna octombrie poți semăna Allium, cunoscută și sub denumirea de ceapă decorativă. „Este o plantă spectaculoasă, cu tulpini înalte, ce pot depăși un metru înălțime. Are flori mari, intens colorate – violet, roz, albastre sau albe . Sunt în formă de sferă”, spun specialiștii în grădinărit.
Nu crește mai mult de 25 de centimetri și este o plantă perenă ce iubește umbra. De asemenea, florile sale galbene vor fi vedetele grădinii.
Mazărea dulce se plantează și ea toamna, mai ales în luna octombrie. Pentru a te bucura de rezultate spectaculoase la începutul primăverii, este bine ca aceasta să fie ținută într-o seră.