Miliardarul Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA, a murit la vârsta de 91 de ani

Vocea.biz / 29.01.2018
Miliardarul Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA, a murit la vârsta de 91 de ani

Miliardarul Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA, a murit la vârsta de 91 de ani. Kamprad este considerat unul dintre cei mai mari antreprenori ai secolului douăzeci și s-a făcut remarcat prin modestia de care dădea dovadă chiar și după ce a ajuns miliardar.

Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, a murit la vârsta de 91 de ani. Decesul a fost anunțat de compania sa care a precizat că Kamprad a murit la locuința sa din Småland.

Kamprad este considerat unul dintre marii antreprenori ai secolului douăzeci. Kamprad a pus bazele companiei la vârsta de 17 ani bazându-se pe un concept revoluționar atunci, obiecte de mobilier împachetat compact și ușor de asamblat chiar de către clienți, titrează BBC.

“A muncit până în ultima zi, rămânând fidel motto-ului său că mereu mai sunt lucruri ce trebuie realizate,” se arată în comunicatul Ikea. Kamprad a plecat de la companie la vârsta de 87 de ani. “Ingvar Kamprad a fost un mare antreprenor, tipic pentru zona de sud a Suediei, muncitor și încăpățânat dar extrem de cald și mereu cu un spirit ludic,” a mai spus compania.

Kamprad a devenit cunoscut după ce într-un interviu pentru presa suedeză a admis faptul că are un stil de viață modest, conducea un Volvo mai vechi și mereu călătorea la clasa economic. El le-a mai spus jurnaliștilor și că majoritatea hainelor pe care le are sunt cumpărate la mâna a doua precizând că este în natura celor din Småland să fie foarte chibzuiți.

Tags:
Citește și...