Ducesa de Cambridge a fost internată la spital. Ea a intrat în travaliu, a anunțat Casa Regală și a dat naștere unui băiețel.
UPDATE 15:16 Ducesa de Cambridge a adus pe lume un băiețel
Cel de-al treilea copil al cuplului regal este un băiețel, anunță presa britanică. Printre numele vehiculate pentru cel mai nou membru al Casei Regale se numără Arthur, Albert, Frederick, James și Philip. Un anunț oficial este așteptat de la Palatul Kensington.
Ducesa de Cambridge a fost internată la spitalul Sfânta Maria anunță Casa Regală a Marii Britanii. Kate se află în travaliu iar potrivit comunicatului oficial, familia se așteaptă la o naștere ușoară.
Ducesa este cazată în aripa Lindo, aceeași unde a adus-o pe lume și pe prințesa Charlotte, care, precizează Casa Regală, s-a născut în mai puțin de două ore și jumătate.
Ducesa și prințul Williams nu au dorit să afle sexul copilului înainte de naștere spunând că doresc să fie surprinși.
Cel de-al treilea copil al cuplului regal este al cincilea în ordinea succesorală. Potrivit cutumelor, bebelușul va avea titlul de prințul sau prințesa de Cambridge.
O echipă formată din 25 de cadre medicale, doctori, asistente și moașe, vor avea grijă de ducesa de Cambridge.