DJ-ul Avicii a murit la 28 de ani. Suedezul era grav bolnav

Vocea.biz / 21.04.2018
DJ-ul Avicii a murit la 28 de ani. Suedezul era grav bolnav

Tim Bergling, cunoscut după numele de scenă Avicii, a murit, vineri, potrivit unui anunţ făcut de agentul său. The Hollywood Reporter notează că tânărul de 28 de ani se afla în Muscat, Oman.

„Anunţăm cu profundă tristeţe pierderea lui Tim Bergling, cunoscut ca Avicii. El a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri, 20 aprilie. Familia este devastată şi cerem tuturor să arate respect în aceste momente dificile. Nu vor mai fi făcute alte comentarii”, a fost anunţul, potrivit News.ro.

Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante, pe care a publicat-o pe site-ul său în luna aprilie 2016. Ulterior, a explicat revistei Billboard faptul că a luat această decizie din cauza stării de sănătate.

Tim Bergling, născut pe 8 septembrie 1989, cunoscut sub numele de scenă Avicii, a fost şi producător muzical, nominalizat de două ori la premiile Grammy – pentru single-ul „Sunshine”, cu David Guetta, în 2012, şi pentru single-ul său „Levels”, din 2013. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt „I Could Be the One”, „Wake Me Up”, „You Make Me”, „X You”, „Hey Brother”, „Addicted to You”, „The Days”, „The Nights” şi „Waiting for Love”. A lansat două albume de studio – „True” (2013) şi „Stories” (2015).

Tags:
Citește și...