Alexandra Nechita, pictorița supranumită “micuţa Picasso”, va primi titlul de cetăţean de onoare al Bucureștiului

Vocea.biz / 28.09.2017
Alexandra Nechita, pictorița supranumită “micuţa Picasso”, va primi titlul de cetăţean de onoare al Bucureștiului

Alexandra Nechita, pictoriţa cunoscută drept “micuţa Picasso”, va primi titlul de cetăţean de onoare al Bucureștiului, “în semn de recunoaştere pentru promovarea şi susţinerea valorilor artistice româneşti”, conform proiectului de hotărâre aprobat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Proiectul a fost aprobat cu 49 de voturi „pentru” şi trei abţineri, potrivit News.ro.

“Picturile abstracte, în care artista îmbină cubismul caracteristic operei lui Picasso cu culorile vii ale lui Matisse, au încântat criticii de artă, precum şi numeroasele personalităţi ale lumii (regina Angliei, împăratul Japoniei) care i-au cumpărat tablourile. Operele Alexandrei Nechita se regăsesc în muzee din întreaga lume, de la colecţia de artă a Vaticanului, până la colecţii particulare deţinute de celebrităţi recum David Letterman, Whoopi Goldberg sau Calvin Klein”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Alexandra Nechita s-a născut în 1985 în Vaslui şi s-a stabilit împreună cu părinţii ei în SUA. A început să picteze de la doi ani, iar la opt ani a avut prima expoziţie personală la Biblioteca Municipală din Los Angeles.

În 1991, “micuţa Picasso”, aşa cum a fost supranumită, a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări, iar în 2008 a absolvit UCLA, obţinând o diplomă în Arte Plastice.

Marţi, artista a expus pentru prima dată la Bucureşti, în Piaţa Ateneului Român, “Grădina cu sculpturi”, în cadrul Zilelor Bucureşti, expoziţie ce va putea fi vizitată până în 19 octombrie.

Expoziţia “Grădina cu sculpturi” este organizată de Arcub şi prezintă opt lucrări ale artistei.

Citește și...