Pe lângă florile și lumânările depuse în apropierea Manchester Arena, o nouă modalitate de a le aduce un omagiu victimelor atentatului a devenit populară. Este vorba despre un tatuaj cu o albină.
Mișcarea „Manchester Tattoo Appeal” a fost lansată de Sam Barber, o artistă care realizează tatuaje. Tânăra spune că a ales albina ca „simbol al puterii” și curajului.
Oricine dorește să-și facă un astfel de tatuaj trebuie, deci, să treacă pe la salonul ei și să doneze 60 de euro. Întreaga sumă adunată la final va fi donată familiilor victimelor atenatului produs la Manchester Arena, scrie ketv.com.
Acum, ideea sa a fost prelaută și de artiști din Canada, Australia și SUA.
De asemenea, pe rețelele de socializare au început să circule fotografii ale persoanelor care și-au făcut deja tatuajul cu albină.
Până acum, Sam Barber a reușit să strângă aproape 34.400 de euro.