Pe valurile Tamisei. Viața pe vechile ambarcațiuni, transformate în locuințe neconvenționale

sursa foto: Katherine Fawssett

Pentru cei îndrăgostiți de zonele riverane, transformarea unei vechi ambarcațiuni într-o locuință permanentă este un vis devenit realitate. Așa au făcut și câțiva britanici care au schimbat curtea, grădina și gazonul pe vastele întinderi de apă.

Jurnaliștii de la The Guardian au prezentat un foto-reportaj inedit menit să surprindă viața la bordul unor ambarcațiuni. Este vorba despre ambarcațiuni speciale, transformate de proprietari în locuințe permanente, în spații de inspirație sau în case, departe de casă. Fotograful Katherine Fawssett a realizat o serie de instantanee care aduc în prim plan englezii care și-au transformat ambarcațiunile în adevărate locuințe. De la artiști la amatorii de vacanțe, britanicii care locuiesc pe Tamisa vorbesc despre fascinația vieții petrecute pe vapor.

Deși pentru mulți viața pe un vapor ar putea părea sinonimă cu claustrofobia, pozele realizate de Fawssett demonstrează exact contrariul. Familiile care au decis să se mute pe apă și-au transformat ambarcațiunile în adevărate locuințe care le oferă tot confortul unei vieți moderne. Cei mai mulți s-au îndrăgostit de ideea unei vieți pe vapor după excursiile din timpul vacanțelor și spun că mutarea nu a făcut altceva decât să le creeze impresia că sunt într-un concediu prelungit. Este și cazul familiei Walsum care, după o escapadă cu vaporul până la Istanbul, și-au cumpărat propria ambarcațiune, pe care trăiesc alături de fiul lor. Pentru ei, vaporul pe care îl numesc acasă este sinonim cu romantismul și cu spiritul de aventură.

Mike și Mel Skjott s-au mutat și ei pe vapor, când încă fetița lor era foarte mică și nu au regretat nici pentru un minut decizia luată. Asta chiar dacă mulți dintre prietenii lor au fost sceptici la început. Acum, Mike și Mel Skjott spun că toți cei care le trec pragul recunosc că diminețile petrecute pe vapor sunt cu adevărat unice. Familia nici nu concepe să se mute înapoi, pe uscat, mai ales că grație ambarcațiunii au scăpat de zgomotul traficului londonez. La fel au făcut și Anne Bowman și Teague Stubbington. Ei s-au mutat pe vapor alături de bebelușul lor și cele două pisici ale familiei.

David și fiica sa Charlotte trăiesc și ei tot pe o ambarcațiune. De când pe geamul camerei se pot vedea lebedele ascunse în cuiburi, poveștile de seară au devenit mult mai interesante iar viața este mai liniștită, spune David.

Martin Ford trăiește și el tot pe un vapor, iar din interior cu greu ai putea spune că în afara geamurilor sale se succed, cu rapiditate, scenele vieții tumultoase din capitala Marii Britanii. Pentru Martin, vaporașul său seamănă mai degrabă cu tradiționalele căsuțe englezești și spune că lemnul care îl înconjoară îi dă senzația de căldură, mai ales în nopțile reci de iarnă.

Hilary and Scott Pereira au grijă de o ambarcațiune care are deja peste 100 de ani și recunosc că la bordul unei nave este mereu ceva de lucru. Cu toate astea, cei doi vârstnici spun că nimic nu le face o plăcere mai mare decât o ceașcă de ceai servită în sufrageria bătrânului lor vapor.

Clive Wren în schimb are o altă viziune asupra vieții pe apă. Expus capriciilor naturii, Clive simte că trăind pe vapor este practic mereu pregătit pentru următoarea aventură și nici măcar nu mai trebuie să își facă bagajele.

Peste o mie de persoane locuiesc pe Tamisa, în Londra, între ecluza Teddington și zona de bariere.

loading...
VEZI COMENTARII