Cum arată micul dejun savurat de oamenii sănătoşi. Ce produse sunt preferate

Vocea.biz / 14.05.2017
Cum arată micul dejun savurat de oamenii sănătoşi. Ce produse sunt preferate

Oamenii sănătoşi tind să aleagă fructe, produse lactate sau cereale pentru micul dejun mai mult decât orice altceva, au descoperit cercetătorii, potrivit unui studiu condus de Anna-Leena Vuorinen, de la Centrul de Cercetări Tehnice VTT din Finlanda.

Realizatorii studiului speră că rezultatele vor clarifica într-o anumită măsură obiceiurile alimentare care ar putea fi benefice pentru cei care încearcă să slăbească, potrivit Gândul.

Profilul participanților. Participanţii la studiu aveau o greutate medie de 60 de kilograme. Majoritatea aveau peste 41 de ani şi erau de sex feminin. Pentru a participa, acestea trebuiau să aibă o greutate sănătoasă, fără fluctuaţii de greutate şi să nu fi beneficiat de consiliere în ceea ce priveşte greutatea.

Cele mai consumate alimente. 51% dintre participanţii la studiu au declarat că mănâncă fructe la micul dejun, în timp ce 41% spun că preferă produse lactate. Cerealele sau pâinea au fost şi ele între alegerile populare, 33%, respectiv 32% preferându-le. Ouăle au fost, de asemenea, o alegere populară, cercetătorii spunând despre consumul acestora că a fost “mai mare decât era de aşteptat”, 31% alegând ouă pentru masa de dimineaţă. Doar 26% dintre participanţi au declarat că beau cafea la micul dejun.

“O concluzie foarte importantă a acestui studiu este faptul că foarte mulţi oameni sănătoşi mănâncă micul dejun în loc de a sări peste, lucru care este în concordanţă cu cercetările anterioare privind importanţa micului dejun”, a explicat Dr Vuorinen, conform Gândul.

Studiu, prezentat la Săptămâna Obezităţii 2015 din Los Angeles, a analizat obiceiurile alimentare pentru micul dejun a 147 de persoane în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015.

Tags:
Citește și...