A trecut prin 150 de operații ca să devină “păpușa Ken umană”. Acum cheltuiește încă 8.000 de lire pentru perfecțiune

vocea.biz / 07.05.2017
A trecut prin 150 de operații ca să devină “păpușa Ken umană”. Acum cheltuiește încă 8.000 de lire pentru perfecțiune

Rodrigo Alves, bărbatul cunoscut în întreaga lume drept “păpușa Ken umană”, plănuiește să-și facă încă o intervenție chirurgicală.

Deși a trecut prin peste 150 de operații estetice pentru a semăna cu celebra păpușă Ken, brazilianul Rodrigo Alves intenționează să-și mai facă o schimbare estetică.

De data aceasta, bărbatul în vârstă de 33 de ani a călătorit în New Delhi unde chirurgii îi vor face o intervenție menită să-i schimbe culoarea ochilor din căprui în albaștri-cenușii.

Mai exact, medicii îi vor implanta în globul ocular un iris artificial, potrivit Daily Star.

Intervenția este una extrem de nouă, fiind făcută pentru prima dată abia anul trecut, în India. În Marea Britanie, acolo unde Rodrigo locuiește acum, nu este legală.

Totuși, tânărul nu are de gând să renunțe și chiar a fost dispus să plătească 8.000 de lire pentru a-și îndeplini acest vis.

“Port lentile de contact de la vârsta de 14 ani. Ochii mei căprui nu se potrivesc cu mine, cu persoana pe care o văd când mă uit în oglindă”, a explicat Rodrigo.

Rodrigo Alves
Sursa foto: Facebook/Rodrigo Alves

“Schimbarea culorii ochilor ține de încrederea în sine și e ceva ce m-a făcut să mă simt mai puternic încă de la o vârstă tânără, așa că am știut că trebuie să fac asta”, a adăugat el.

Până în prezent, Rodrigo Alves a cheltuit aproape 400.000 de lire pentru a se transforma în “păpușa Ken umană”.

Citește și...