Actorul american Charlie Sheen a mărturisit, de curând, că a suferit de ”demenţă la limită”, după ce a consumat multe pastile pentru a se trata de HIV, care au avut efecte secundare grave asupra sa, scrie contactmusic.com.
Actorul în vârstă de 51 de ani, care în 2015 a dezvăluit că a fost diagnosticat cu HIV, a explicat că multele pastile pe care le-a consumat pentru a se trata de HIV au avut efecte secundare serioase.
”Pastilele mă suprimau şi mă ţineau în viaţă, dar m-am confruntat cu migrene constante şi, uneori, cu demenţă la limită”, a spus Sheen, potrivit Mediafax.
Totuşi, de când a început tratamentul injectabil PRO 140, administrat săptămânal, Charlie nu a mai resimţit efectele secundare.
Potrivit New York Post, Sheen a declarat că ”Am început să mă simt iar eu însumi şi să reintru în ordinea normală a aspectelor vieţii mele. Când am fost prima oară diagnosticat, ştiam că nu este o sentinţă la moarte, dar a fost ceva dezamăgitor”.
”Accept darul de a fi în viaţă. Aş putea să fug de toată această chestie şi să nu vorbesc sincer despre ea, dar am ales calea opusă”, a mai spus actorul.
Între timp, anul trecut, Charlie Sheen a declarat că virusul a fost complet suprimat cu PRO 140.
”Este uimitor. Personal, mă gândesc la modul în care m-am simţit în ziua în care am fost diagnosticat şi cum mă simt azi. Wow. Ce transformare. Într-un minut eşti pe drumul spre pierzanie, iar în următorul timp eşti pe drumul spre providenţă. Este uimitor”.
”Credeam că o să fiu blocat pe cocktail-uri de pastile şi medicamente pentru totdeauna, dar uită-te la mine acum. Sunt atât de recunoscător geniilor de la CytoDyn pentru că au realizat acest tratament şi m-au găsit”, a conchis Charlie Sheen.