Prinţul William a solicitat despăgubiri în valoare de 1,5 milioane de euro unor paparazzi care au făcut o serie de fotografii topless ale soţiei sale, Catherine Middleton, în timp ce aceasta bronza într-o vacanţă în Provence, la un an după căsătoria cuplului regal britanic, potrivit The Telegraph.
Prinţul William a solicitat despăgubiri în valoare de 1,5 milioane de euro fotografilor pentru o serie de fotografii topless ale soţiei sale, Catherine Middleton, făcute în timp ce se bronza, după ce acesta a spus că i-au reamintit de „hărţuirea” suferită de mama sa, Diana şi le-a catalogat „deosebit de şocante”, transmite Mediafax.
Fotografii s-au prezentat în faţa instanţei franceze din cauza imaginilor luate de aceştia ce o prezentau topless pe Ducesa of Cambridge, ei fiind acuzaţi de familia regală britanică de violarea intimităţii.
Cuplul regal a cerut despăgubiri „semnificative” din partea revistei franceze Closer pentru publicarea respectivelor imagini, luate în timpul unei vacanţe de trei zile la un castel din Provence, în sudul Franţei, în septembrie 2012, la un an după ce Kate Middleton s-a căsătorit cu Prinţul William.
Fotografiile au fost realizate cu ajutorul unor lentile telefotografice în timp ce cupul regal se bronza pe terasa unei proprietăţi luxoase din sudul Franţei.
Proprietarul şi directorul executiv al revistei de celebrităţi Closer a fost şi el dat în judecată, alături de fostul editor al unui ziar regional francez, care a publicat la rândul său fotografiile.
Avocatul apărării Francois Blistene, care îi reprezintă pe forografii Cyril Moreau şi Dominique Jacovides, a pretins că clienţii săi sunt nevinovaţi şi a spus că este sigur că vor fi achitaţi: “Investigaţia a fost încropită. Se căutau ţapi ispăşitori şi au fost găsiţi aceştia doi. Dar dovezile din dosare arată că aceştia nu sunt implicaţi. Cum spune Shakespeare: Mult zgomot pentru nimic.”
Paul-Albert Iweins, avocatul proprietarului revistei Closer Ernesto Mauri, a declarat că nu înţelege de ce cupul regal s-a supărat în aşa măsură încât să intenteze proces: “Articolul i-a făcut pe toţi fericiţi, de la cititori la familia regală, orice ar zice, din moment ce cuplul a fost prezentat într-o lumină foarte favorabilă”, a spus avocatul.
Procurorul a solicitat instanţei să impună o amendă consistentă proprietarilor revistei şi fotografilor Moreau şi Jacovides.
Jean Veil, avocatul lui Kate şi William, a spus a solicitat despăgubiri majore. Un verdict este aşteptat pe 4 iulie. (Mediafax)