Tuturor ni s-a întâmplat la un moment dat să avem și nopți în care, în ciuda oboselii, nu am putut adormi. Dacă, totuși, treci prin asta extrem de des, s-ar putea să suferi de tulburare a somnului, atrag atenția specialiștii.
Denumită “excitație condiționată/învățată”, aceasta este una dintre cele mai frecvente tulburări ale somnului. Ea apare atunci când ceva din mediul în care dormi îi transmite creierului un semnal greșit, astfel că în loc să adoarmă, va deveni activ, susține Philip Gehrman, asistent la Universitatea din Pennsylvania.
“Dacă o persoană doarme bine de obicei, atunci în fiecare seară probabil că se pune în pat și adoarme imediat. Deci, când se bagă în pat declanșează acest auto-răspuns”, a explicat specialistul, potrivit EvoNews.
“Dar dacă petreci noapte după noapte întorcându-te de pe-o parte pe alta, fără să poți adormi, atunci organismul tău va asocia cu asta momentul în care te bagi în pat”, a completat el.
Dr. Gehrman atrage atenția că debutul insomniilor are drept cauză și utilizarea înainte de a te culca a telefonului mobil sau a computerului. Explicația este simplă: lumina monitoarelor inhibă producția de melatonină, hormon care te ajută să ai un somn sănătos.
Pe de altă parte, eficiente pentru combaterea tulburărilor somnului sunt și exercițiile fizice realizate în timpul zilei, reducerea consumului de alcool și cafeină, precum și a fumatului.