De nu e sănătos să porți blugi mulați sau haine cu glugă? Avertismentul specialiștilor

vocea.biz / 26.03.2017
De nu e sănătos să porți blugi mulați sau haine cu glugă? Avertismentul specialiștilor

Te-ai gândit vreodată că hainele pe care le porți ar putea să-ți afecteze sănătatea? Spre exemplu, blugii foarte mulați și gecile sau paltoanele cu glugi mari pot provoca apariția durerilor de spate, avertizează specialiștii.

Potrivit unui studiu realizat de British Chiropractic Association (BCA), citat de EvoNews, aproape trei sferturi dintre femei se confruntă cu dureri de spate. De vină pentru acest lucru sunt, în mare parte, hainele și accesoriile nepotrivite.

Spre exemplu, purtarea unor blugi extrem de mulați afectează mobilitatea persoanei respective și îi modifică postura, astfel că în final va apărea și disconfortul, avertizează chiropracticienii.

Și încălțămintea nepotrivită poate avea același efect. Atenți, însă! Nu e vorba doar de pantofii cu toc înalt, ci și de aceia care au talpa foarte subțire.

Specialiștii atrag atenția și asupra hainelor cu glugi foarte mari sau grele, dar și a genților supradimensionate care, de asemenea, împiedică mișcarea naturală a corpului și determină apariția durerilor de gât și spate.

Sursa citată mai arată că durerea de spate este una dintre cele mai comune cauze ale dizabilității la nivel mondial, 9,4% dintre oameni confruntându-se cu această problemă.

Tags:
Citește și...