Băsescu, despre concertul de la Eurovision: TVR i-a prezentat ca fiind ABBA şi eu cred că a fost ABBA

vocea.biz / 06.03.2017
Băsescu, despre concertul de la Eurovision: TVR i-a prezentat ca fiind ABBA şi eu cred că a fost ABBA

Traian Băsescu susţine în continuare că a urmărit un concert ABBA în cadrul selecţiei române pentru Eurovision, celor patru componenţi ai formaţiei alăturând-se doi insturmentişti. În pauza selecţiei pentru Eurovision, care a avut loc duminică seara, televiziunea publică a avut ca invitată o formaţie-tribut ABBA, intitulată Arrival, scrie News.ro.

Întrebat, luni, la Parlament câţi membri a avut formaţia ABBA, Traian Băsescu a răspuns: ”4+2. Păi voi n-aţi văzut concertul de aseară? L-a dat TVR. A avut un basist în plus şi toboşarul. Nu erau numai cele două şi cei doi”.

La observaţia unui jurnalist că, de fapt, a fost concertul unei formaţii-tribut, preşedintele PMP a spus: ”Doamnă, TVR i-a prezentat ca fiind ABBA şi eu cred că a fost ABBA.”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a povestit, luni dimineaţa, pe Facebook că a urmărit duminică un concert al formaţiei ABBA, apreciind cum suedezii ei au ştiut să se retragă atunci când au simţit că nu pot oferi mai mult, şi a comentat că are respect pentru cei şase membri ai formaţiei. După ce utilizatorii i-au atras atenţia că ABBA e formată din doar patru membri, Băsescu le-a răspuns pe Facebook, ironizându-i şi insistând că, de fapt, sunt şase.

“Ieri seară, în pauza de o oră rezervată desemnării câştigătorului Eurovision România, TVR, extrem de inspirat, a difuzat timp de aproape o oră un concert ABBA. A fost o întoarcere în timp care mi-a umplut sufletul de bucurie. (…) Acum am primit şi răspunsul la întrebarea «de ce nu au mai vrut niciodată să cânte împreună» după ce au anunţat că formaţia şi-a încetat activitatea. Au dat toată frumuseţea sufletelor lor în cei aproape 10 ani de creaţie la vârf. Au «ars» în 10 ani cât noi toţi într-o viaţă”, scrie Băsescu.

Fostul preşedinte spune că, dacă ar fi încercat să mai cânte împreună, “nu aveau ce să ne mai dea în plus”, iar astfel, ca mari artişti “n-au vrut să-şi înşele publicul”.

“Îi şi respect enorm ca artişti, ca oameni, pentru că au ştiut când să se oprească. Nu mai aveau nimic de dat lumii. Dăduseră tot şi au plecat. Cei şase suedezi de la ABBA ne-au dat tuturor o lecţie de viaţă”, a mai scris liderul PMP.

4+2

La această postare au comentat mai mulţi utilizatori, care i-au atras atenţia lui Traian Băsescu asupra faptului că ABBA avea doar patru membri. “Benny Andersson, Björn Ulvaeus, Anni-Frid Lyngstad, Agnetha Fältskog…erau cam patru”, scrie un utilizator, primind răspuns de la fostul preşedinte că a făcut calculul pe instrumente: “N-am să ţi-i spun pe nume că te încurc, dar ţi-i dau pe atribuţiuni: chitară solo, chitară bas, tobe, pian şi două soliste. Ce zici, fac şase?”.

Băsescu a mai răspuns şi altor utlizatori care au făcut comentarii similare. După ce un utilizator a spus că au fost doar 4 membri şi a comentat că “dezinformarea este mama inculturii”, Băsescu i-a spus: “Silvică dragule, eu am băut doar apă, dar tu?”. Către un utilizator care a întrebat de ce şase, şi nu patru, Băsescu a spus că “atâţia i-au ieşit lui la socoteală”.

În final, Băsescu a editat postarea iniţială, scriind, după “cei şase suedezi”, o parantă: “4+2”, fără însă să precizeze care sunt ceilalţi doi la care s-a referit.

Citește și...