Dietele „sănătoase”: mit sau adevăr?

vocea.biz / 01.03.2017
Dietele „sănătoase”: mit sau adevăr?

În ultimii ani, tot mai multe așa-zise diete sănătoase au fost promovate, promițând să te ajute să scapi de kilogramele nedorite sau să trăiești mai mult. Cât adevăr se află, totuși, la mijloc?

Cercetătorii americani au analizat o serie de astfel de cure „minune”, lansate în ultimii 40 de ani, constatând în cele din urmă că multe dintre acestea sunt doar niște mituri.

Iată câteva exemple, potrivit EvoNews:

Sucurile naturale – multă vreme s-a vehiculat ideea că este mai benefic pentru organism să consumi prepari sucuri naturale, decât să consumi fructele sau legumele întregi. Cu toate acestea, oamenii de știință spun că recomandată este, de fapt, cea de-a doua variantă; asta pentru că pentru un pahar de suc de portocale e nevoie de mai multe fructe, deși un singur fruct consumat întreg, o dată, este suficient. Deci, vei consuma mai multe calorii!

Suplimentele antioxidante – studiile nu au reușit să demonstreze niciun beneficiu al suplimentelor antioxidante pentru sănătatea inimii. Fructele și legumele sunt cea mai bogată sursă de antioxidanți, subliniază cercetătorii.

Dietele fără gluten – nici în acest caz nu există dovezi că evitarea glutenului îi ajută pe oameni să slăbească sau să aibă vreun beneficiu pentru sănătate. De fapt, el trebuie evitat doar dacă suferi de celiachie, ești sensibil la gluten sau ai o alergie la grâu.

Uleiul de cocos și de palmier – fiind bogate în acizi grași saturați, acestea, de fapt, cresc nivelul colesterolului. Ba mai mult, unele studii arată că uleiul de palmier poate crește riscul apariției unei boli de inimă.

Nucile – într-adevăr, nucile pot fi incluse în diete, dar nu trebuie consumate în exces pentru că sunt bogate în grăsimi și au multe calorii.

Citește și...