Melodia “Despacito”, interzisă în Malaezia din cauza versurilor cu tentă sexuală

Vocea.biz / 20.07.2017
Melodia “Despacito”, interzisă în Malaezia din cauza versurilor cu tentă sexuală

Melodia ”Despacito”, cântată de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a fost interzisă de la difuzare pentru radiodifuzorii de stat în Malaezia, din cauza versurilor cu tentă sexuală, a anunţat, joi, ministrul comunicaţiilor din această ţară cu populaţie majoritar musulmană, informează AFP.com.

Salleh Said Keruak, ministrul comunicaţiilor, a declarat pentru AFP că ministerul său a primit numeroase plângeri în legătură cu versurile piesei reggaeton care a devenit populară la nivel mondial.

”«Despacito» nu va fi difuzată de radiodifuzori deţinuţi de guvern, pentru că am primit plângeri din partea publicului. Versurile nu sunt potrivite”, a spus el.

Salleh Said Keruak a mai spus că speră ca posturile de televiziune şi radio să urmeze exemplul.

”Încurajăm radiodifuzorii privaţi din Malaezia să practice autocenzura”, a adăugat Salleh Said Keruak.

Piesa ”Despacito” a devenit cea mai ascultată melodie la nivel mondial pe platformele de streaming, fiind ascultată de 4,6 miliarde de ori, după şase luni de la lansare.

Melodia a ajuns pe primul loc în America Latină după lansarea sa din ianuarie şi a devenit cunoscută pentru vorbitorii de limbă engleză în luna aprilie, după ce Justin Bieber a auzit melodia într-un club şi a creat o nouă versiune a acesteia.

Malaezia are legi stricte în privinţa cenzurii şi a interzis anterior melodii cu limbaj vulgar şi a editat sau a interzis filme considerate ”prea sexy” sau care abordau teme sensibile.

Anterior, partidul islamic Amanah Negara a cerut guvernului să interzică melodia ”Despacito” din cauza versurilor sale ”sexy”.

Atriza Umar, preşedinte al sectorului feminin al partidului, a descris melodia drept ”pornografică”, fiind nepotrivită pentru copii şi prezentând riscul de a distruge structura morală a societăţii.

”Regret că aceste melodii problematice nu sunt cenzurate de ministere. Le cer autorităţilor să interzică această piesă şi alte melodii care conţin versuri sexy şi violente care nu sunt potrivite conform islamului şi culturii noastre”, a transmis Atriza Umar.

Însă, Salleh Said Keruak a admis că în prezent, fanii vor putea în continuare să descarce melodia de pe internet şi să o asculte pe alte platforme.

(News.ro)

sursa foto: YouTube

Citește și...