Lungmetrajul “Breaking News”, de Iulia Rugină, a obținut mențiunea specială a juriului la Festivalul de la Karlovy Vary

Adriana Stanca / 10.07.2017
Lungmetrajul “Breaking News”, de Iulia Rugină, a obținut mențiunea specială a juriului la Festivalul de la Karlovy Vary

Producția „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, a fost recompensată cu mențiunea specială a juriului la Festivalul Internațional de Film Karlovy Vary, pentru actrița Voica Oltean, aflată la primul rol într-un lung-metraj.

„Breaking News” este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după „Love Building” (2013) și „Alt Love Building” (2014). Filmul a fost proiectat în premieră internațională la Karlovy Vary, în competiția oficială, pe 5, 6 și 8 iulie.

Drama urmărește povestea unui jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său.

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de adolescenta în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. Tânăra avea 15 ani când a ajuns pe lista scurtă pentru rolul din film. Castingul s-a făcut prin mai multe trupe de teatru de liceu, iar Voica a fost descoperită la liceul de muzică Dinu Lipatti, din București.

„A fost prima ei experiență în film, dar ea a fost extrem de deschisă și entuziastă pe tot parcursul filmării”, povestește regizoarea Iulia Rugină.

Scenariul filmului este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa. Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți. Scurtmetrajele regizate în anii studenției („Bună Cristina! Pa Cristina!”, „Vineri în jur de 11”, „Captivi de Crăciun”) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele.

În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu „Love Building” (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia. Ulterior, a regizat și continuarea filmului, „Alt Love Building” (2014).

Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Filmul „Breaking News” va avea premiera în cinematografele din România pe 29 septembrie.

Tags:
Citește și...