Actorul american Ben Affleck, care trebuia să regizeze următorul film „Batman”, dar să și joace rolul celebrului super-erou, a anunțat recent că nu se va mai afla și în spatele camerelor de luat vederi.
Artistul în vârstă de 44 de ani a explicat că renunță la postura de regizor în cadrul acestui proiect, preferând să se concentreze la rolul pe care trebuie să-l interpreteze.
„Sunt anumite personaje care au un loc special în inimile a milioane de oameni”, a declarat Ben Affleck, potrivit EvoNews.
„Să joc acest rol presupune multă concentrare, pasiune și tot ce pot să dau eu mai bun în calitate de actor. E destul de clar că nu pot îndeplini amândouă sarcinile (de regizor și de actor, n. red) la nivelul la care se cere. Împreună cu studioul am decis să găsesc un regizor partener care să colaboreze cu mine la acest film. Sunt încă implicat în acest proiect, îl vom face, dar în prezent căutăm un regizor. Rămân extrem de dedicat proiectului și abia aștept să îl aducem la viață pentru fanii din întreaga lume”, a adăugat actorul.
În aprilie 2016, studiourile Warner Bros. anunțau că actorul Ben Affleck va juca din nou rolul lui Batman, într-un film regizat de el însuși.
Affleck a mai intrat în pielea acestui personaj și în producția „Batman v. Superman: Dawn of Justice”, regizat de Zack Snyder. Pelicula nu a fost primită, însă, tocmai bine de critica internațională, iar pentru prestația sa Ben Affleck a fost chiar nominalizat la Premiile Zmeura de Aur 2017, la categoria „Cel mai slab actor”.