Premieră medicală în Canada: o femeie a trăit 6 zile fără plămâni

vocea.biz / 29.01.2017
Premieră medicală în Canada: o femeie a trăit 6 zile fără plămâni

Caz medical uluitor în Canada: o femeie a trăit aproape o săptămână fără plămâni, inainte de a i se face un transplant.

Când a ajuns la Spitalul General din Toronto, Melissa Benoit avea o puternică infecție la plămâni, iar medicii erau pesimiști în legătură cu șansele ei de supaviețuire.

Singura ei șansă era un transplant, așa că femeia în vârstă de 32 de ani a fost conectată la aparate și ventilată mecanic, așa cum se procedează în mod obișnuit. Starea ei s-a înrăutățit, însă, în zilele următoare, după ce infecția a început să se răspândească în organism și să afecteze și alte organe.

Așadar, medicii nu au mai putut aștepta până la găsirea unui donator compatibil și au luat o decizie îndrăzneață: să-i scoată Melissei plămânii bolnavi și să o lase să respire doar cu ajutorul aparatelor. O procedură experimentală și extrem de riscantă, scrie The Mirror.

Și totuși, după o intervenție chirurgicală care a durat nouă ore, pacientei i-au fost scoși plămânii, iar în locul lor a fost montat un echipament special pentru a o menține în viață. Șase zile a supraviețuit astfel Melissa, înainte ca un donator compatibil să fie găsit.

A urmat operația de transplant, iar femeia a reușit, treptat, să-și revină.

“Mi-a trebui ceva timp să realizez ce s-a întâmplat. Nu putea să pun lucrurile cap la cap”, a povestit Melissa ulterior. Ea a fost externată, iar acum starea ei se îmbunătățește pe zi ce trece.

Citește și...