Cele mai extravagante nume pentru copii. Care sunt tendițele de peste Ocean în 2017

vocea.biz / 29.01.2017
Cele mai extravagante nume pentru copii. Care sunt tendițele de peste Ocean în 2017

Moda numelor extravagante și ciudate face ravagii peste Ocean, iar ofițerii de stare civilă se confruntă cu dificultăți atunci când trebuie să scrie pe certificatele de naștere nume precum Czar-Czar sau Fenston. Populare au devenit și numele inspirate de natură, iar nu puțini părinți își numesc copiii după florile din grădină sau arborii din parcuri.

Revistat Tatler a publicat o listă cu cele mai extravagante prenume pentru copii, iar potrivit Evonews.com, unele dintre variantele propuse sunt de-a dreptul bizare. Dar pe măsură ce părinții se îndepărtează de variantele tradiționale de prenume, iar starurile au o influență tot mai mare asupra viitoarelor mame, nou-născuții din 2017 au toate șansele să poarte nume precum Alfreda, Jori, Gustau sau chiar Czar-Czar sau Euripide.

Potrivit listei, printre prenumele extravagante de fetițe se numără variante precum Alfreda, Blanche, Czar-Czar, Debonaire, Estonia, Figgy, Gethsemane, Hum, Idabelle și Jori.

Când vine vorba despre prenumele pentru băieții, populare în 2017 ar putea deveni Aubyn, Barclay, Cassar, David, Euripides, Fenston, Gustav, Hickman, Innsbruck și John.

Dar alegerea unor nume extravagante pentru bebeluși nu este singurul trend care i-a cuprins pe viitorii părinți de peste Ocean. Grație vedetelor dar și popularității de care se bucură serialele cu teme istorice, numele aristocratice din Evul Mediu au devenit și ele tot mai folosite. Este vorba de prenume precum Archibald, Aston, Barrick, Beaumont, Garrett, Huxley, Julian, Neval, Randolph și Thurston pentru băieți și Antoinette, Bianca, Georgette, Frederica, Odelia, Louise, Lilith, Madeline, Gertrude și Geneva, pentru fete.

Starurile de la Hollywood au patentat prenumele insiprate de pietre prețioase, este vorba de variante precum Topaz, Ametist, Smarald sau Diamant, unele putând fi folosite atât pentru băieți cât și pentru fete. Natura a fost o altă sursă de inspirație pentru părinți, cu nou-născuții fiind numiți Basil ( Busuioc), Apple (Măr), Poppy (Mac), Jasmin (Iasomie), Honey (Miere), Flint (Cremene), Aspen (Plop) sau Hill (Deal).

Influența comunităților de migranți a contribuit și ea la împrumutarea unor prenume din alte culturi. Variante populare sunt Adisa pentru băieți și Afia pentru fete, ambele de sorginte africană, în timp ce Ishtar pentru fete și Kamal pentru băieți au fost împrumutate de la arabi. Prenume precum Adlai și Thad pentru băieți și Martta și Talitha pentru fete, sunt preluate din Aramaică și au devenit și ele populare peste Ocean în ultimii ani de zile.

Tags:
Citește și...