Interviu cu regizorul Călin Peter Netzer, câștigător al Ursului de Aur: „Va fi dificil să convingi iar juriul că filmul tău e cel mai bun”

La trei ani după ce a câștigat Ursul de Aur cu filmul „Poziția copilului”, regizorul Călin Peter Netzer revine în competiția oficială a Berlinalei cu „Ana, mon amour”. Cineastul a povestit în exclusivitate pentru Vocea.biz ce anume l-a inspirat în realizarea acestei pelicule, care au fost provocările întâmpinate, dar și ce așteptări are în ceea ce privește participarea sa, în februarie, la renumitul festival de film din capitala Germaniei.

Cel mai recent lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer, „Ana, mon amour”, este inspirat din romanul „Luminița, mon amour”, de Cezar Paul Bădescu.

„Îmi plăcuse această poveste de dragoste și de co-dependență într-o relație, m-am identificat într-un fel cu ambele personaje”, a explicat cineastul pentru Vocea.biz.

Filmul este, deci, analiza unei poveşti de dragoste: Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Regizorul Lucian Pintilie a murit

Filmul “The Shape of Water”, Oscar pentru cel mai bun film. Lista câştigătorilor

Rolurile principale sunt interpretate de Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti, actori selectați după un casting care a durat mai bine de un an, a povestit Călin Peter Netzer pentru Vocea.biz.

Din distribuție mai fac parte Adrian Titieni, Vlad Ivanov Carmen Tănase, Vasile Muraru, Tania Popa şi Igor Caras Romanov.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare.

Pelicula „Ana, mon amour”, a fost selectată în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, ce se va desfășura în perioada 9-19 februarie 2017.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 3 martie 2017.

Acesta este al patrulea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer. El a semnat regia filmelor: ,,Maria” (2003), premiat la prestigiosul Festival de la Locarno, ,,Medalia de onoare” (2009), care a câştigat premiul Silver Alexander la Thessaloniki şi „Poziţia copilului” (2013), filmul românesc care în perioada lansării sale cinematografice a deținut recordul pentru cel mai mare succes de box office al ultimilor 15 ani și care  fost răsplătit cu Ursul de Aur la Berlinală, în 2013.

Redăm în continuare interviul integral acordat de regizorul Călin Peter Netzer pentru Vocea.biz:

Filmul „Ana, mon amour” este inspirat de romanul „Luminița, mon amour”, scris de Cezar Paul Bădescu. Când ați citit această carte și ce anume v-a atras în mod special la ea?

Cartea lui Cezar am citit-o în 2010, în timp ce eram aproape în producție cu „Poziția copilului”. Îmi plăcuse această poveste de dragoste și de co-dependență într-o relație, m-am identificat într-un fel cu ambele personaje. După ce am terminat „Poziția copilului” și turneul mondial cu lansările, când am căutat un subiect pentru noul proiect mi-am amintit de cartea lui Cezar, m-am întâlnit cu el și am pus bazele acestei cooperări.

Cât timp a trecut, deci, de la momentul în care ați citit cartea și cel în care ați decis că vreți să faceți acest film?

În 2010 am citit-o, dar apoi am făcut „Poziția copilului”, deci au trecut vreo patru ani. În 2014 ne-am apucat de scenariu, iar procesul a fost destul de lung. A durat chiar până la intrarea în producție, în  filmări, în 2016, februarie-martie.

Deci elaborarea scenariului durat ceva vreme…

A durat ceva vreme, da. În primă fază am scris cu Cezar niște draft-uri și apoi am scris cu Iulia Lumânare celelalte versiuni. Scenariul a fost tot timpul îmbunătățit, s-a lucrat foarte mult cu actorii la dialoguri, repetiții, deci el a fost „updatat” (reînnoit, n. red) tot timpul până la filmări.

Cât de fidel urmărește scenariul linia romanului?

La început era mai fidel. Acum, finalmente filmul nu pot spune că este chiar o ecranizare după carte, e mai mult inspirat din „Luminița, mon amour”. Adică, au intervenit multe chestii, pentru că adaptarea unui roman este destul de dificilă, mai ales că este o poveste care se petrece în zece ani de zile. A fost destul de greu de povestit într-o ordine cronologică, aici au intervenit tot felul de întorsături… Dar filmul e inspirat, aș spune mai degrabă, nu e o ecranizare clasică.

„Cea mai mare provocare a proiectului a fost castingul”

Cât au durat filmările?

Am început filmările pe 10 martie și le-am terminat pe 10 sau 11 mai, deci două luni.

Unde s-au desfășurat?

Majoritatea în București, dar am avut și două zile în deplasare – am filmat la Târgoviște.

Ce alte provocări ați mai întâmpinat în realizarea acestui film, în afară de pregătirea scenariului, care spuneați că fost destul de anevoioasă?

Cea mai mare provocare a proiectului a fost casting-ul, a găsi cei doi protagoniști. Fiind vorba de doi studenți la Litere, aveam nevoie de doi actori foarte tineri și fiind tineri sunt și neexperimentați… Procesul de casting a durat un an sau chiar mai mult. Am căutat în București toți actorii, am fost și în provincie, în Cluj, Iași, pe la școli am făcut casting… Finalmente i-am găsit pe cei doi, pe Diana Cavallioti și pe Mircea Postelnicu.

4 poze | Vezi galeria

În comunicatele de presă deja trimise se arăta că „revelația acestui film este Mircea Postelnicu”. Dvs. v-a lăsat același sentiment?

Da, Mircea este un actor… Mă rog, e necunoscut, el nu a mai  făcut film; nu demult a terminat Institutul și a făcut teatru. Este un actor care, cred eu, are un mare viitor în față, e foarte conștiincios, talentat, am lucrat extraordinar de bine cu el. La fel cum am lucrat și cu Diana Cavallioti. Bine, Diana a mai făcut film, dar și ea este o actriță foarte bună, profesionistă. Deci, din punctul acesta de vedere a fost foarte bine cu cei doi; am și lucrat aproape un an înainte, am repetat… Au fost, de exemplu, la o psihoterapie personală, i-am implicat destul de mult în acest proces.

Dar și cu Diana v-ați aflat tot la prima colaborare…

Da.

„Va fi destul de dificil să convingi iar juriul ( de la Berlin, n. red) că filmul tău e cel mai bun”

Filmul merge anul acesta și la Festivalul de Film de la Berlin. Cum vă simțiți să reveniți în competiția oficială?

E o confirmare… Filmul, din punctul meu de vedere, pornind de la scenariu – care e necronologic – mi s-a părut destul de riscant și în lectura scenariului e dificil să urmărești timpii. Eu am mizat că pe ecran lucrurile se vor limpezi, ceea ce s-a și întâmplat și cred că funcționează, e o reușită. Cred că selecția la Berlinală confirmă acest lucru.

Data trecută când ați fost în competiția de la Berlinală, cu „Poziția copilului”, v-ați întors cu un premiu important – Ursul de Aur. Acum vă simțiți în vreun fel „presat”, având în vedere reușita de atunci?

Eu, personal, nu, dar acum oamenii din jurul meu îmi doresc sau așteaptă să câștig încă o dată, ceea ce e destul de dificil. Cred că în istoria festivalului s-a întâmplat doar o dată: doar Ang Lee a câștigat de două ori Ursul de Aur. Nu se întâmplă așa, în fiecare zi, și având în vedere că este și o competiție foarte puternică, cu nume mari care vin cu filme noi. Nu știu… Sigur că undeva speri, dar cred că va fi destul de dificil să convingi iar juriul că filmul tău e cel mai bun.

Dar publicul din România credeți că va fi influențat sau nu de un eventual nou succes al dvs. acolo?

Asta cu siguranță, pentru că este un film de nișă, un film art-house, la care întotdeauna platforma e primul festival mare. Dacă acolo se obține un premiu important și presa face reclamă, lumea o să vină. Sper că cel mai important lucru e ca lumea să vină la acest film să îl vadă. Asta cred că este cel mai important. Pe urmă cred că o să le placă, se vor recunoaște în multe situații, deci cred că va fi bine cu intrările în România. Adică, sper. Desigur, depinde și de Berlin.

Pentru dvs. contează la fel de mult cum contează pentru public trofeele acestea?

Sigur, jumătate, să zicem, e important un festival important, un premiu important și cealaltă e și recunoașterea spectatorului normal. Sigur că da, facem filme și pentru spectatori, nu numai pentru festivaluri. Dar azi așa funcționează. Nefiind o comedie comercială, care nu are nicio legătură cu un festival – cum a fost, de exemplu „Selfie” și așa mai departe -,  e în categoria de art-house care are un anumit public, iar ca să aduci alt tip de public trebuie multă vâlvă și publicitate și așa mai departe.

Când plecați la Berlin?

În februarie, pe 13, cred. Filmul închide festivalul, de fapt, va fi proiectat vineri, pe 17.

După Berlinale urmează și alte festivaluri la care veți merge?

O să merg, da. Probabil că filmul va fi vândut în alte țări, o să mă duc în țări importante precum Germania, Franța, Anglia, Italia să lansez filmul și printre altele, sigur, și în festivaluri.

Spuneați mai devreme că sunt în competiția oficială a Festivalului de Film de la Berlin mulți regizori puternici, foarte buni. E vreunul dintre ei pe care îl admirați în mod special?

E Aki Kaurismäki, de exemplu, care are un film nou și este în competiție, e un regizor pe care îl plac; Volker Schlöndorff, un neamț care cred că în anii ’80 a câștigat Palm D’Or pentru „Toba de tinichea”; Agnieszka Holland, o regizoare poloneză și o fostă colegă de-ale lui Krzysztof Kieślowski… Sunt nume importante. Mă rog, depinde cu ce filme vin.