Pardesiul pe care Melania Trump l-a purtat la ceremonia de inaugurare a mandatului de președinte a lui Donald Trump a atras numeroase comentarii. Asta pentru că soția miliardarului, acum noua Primă Doamnă, a fost acuzată că a „copiat” ținuta îmbrăcată în 1961 de Jackie Kennedy la învestirea lui John F. Kennedy.
Puțini știu, însă, că vestimentația Melaniei Trump a purtat semnătura celebrului creator de modă Ralph Lauren. De-a lungul timpului, el le-a îmbrăcat și pe Melania Trump, Hillary Clinton, Betty Ford, Michelle Obama și Nancy Reagan.
Considerat unul dintre cei mai importanți oameni ai industriei modei din întreaga lume, Ralph Lauren a pus bazele unui adevărat imperiu în domeniu. Cu o avere estimată la circa 6 miliarde de dolari, acesta duce o viață fabuloasă, scrie EvoNews.
Iată povestea lui incredibilă!
Ralph Lifshitz – pe numele său real – s-a născut în New York în 1939, fiind fiul unui cuplu de imigranți ruși. În timpul adolescenței și-a schimbat numele în „Lauren” și încă de atunci a început să se facă remarcat prin hainele pe care le purta.
A studiat o scurtă perioadă de timp la Baruch College, apoi s-a înrolat în Armată. După 1964, a lucrat pentru o scurtă perioadă de timp ca vânzător de cămăși pentru Brooks Bothers.
La 26 de ani, Ralph Lauren deja vindea cravate create chiar de el. Chiar dacă la început „afacerea” mergea destul de greu, totul a început să capete contur după ce a primit o comandă importantă de la Neiman Marcus.
Ulterior, Bloomingdale’s a vrut să plaseze o comandă, cerând, însă, ca respectivele cravate să fie mai înguste și să nu poarte eticheta cu numele lui Ralph Lauren. Creatorul a refuzat să facă vreo modificare, așa că șase luni mai târziu Bloomingdale’s a decis să cumpere cravatele așa cum erau.
În 1967, brandul Ralph Lauren se născuse deja: Lauren își vindea cravatele într-un magazin propriu. La începutul anilor 1970, creatorului de modă îi era decernat premiul Coty American Fashion Critics’ Award.
În aceeași perioadă a lansat și prima colecție de modă completă și a deschis un magazin special pentru aceasta. Tot atunci își punea semnătura și pe o linie de tricouri polo, devenite ulterior un simbol al brandului.
În 1997, Ralph Lauren Corporation s-a lansat pe Bursa de la New York. În anii următorii notorietatea creatorului de modă a crescut la cote incredibile.
În 2015, s-a retras din funcția de CEO al Ralph Lauren Corporation, dar ocupă în continuare funcții în companie.
Ralph Lauren este căsătorit din 1964 cu Ricky Anne Loew-Beer, împreună cu care are trei copii. Cel mai mare, Andrew Lauren, este producător de film și actor. Fratele lui mijlociu, David Lauren, lucrează în cadrul companiei Ralph Lauren Corporation, în vreme ce sora celor doi, Dylan Lauren, are o afacere proprie – un lanț de magazine cu dulciuri.
Ralph Lauren are o colecție impresionantă de automobile, ce numără circa 70 de modele a căror valoare totală se ridică la 200 de milioane de dolari. El mai are și un apartament în Manhattan, o casă în Bedford, una pe plaja din Long Island, o casă de vacanță în Jamaica și o fermă în Colorado.
Creatorul de modă a făcut, însă, și numeroase acte de caritate, implicându-se, printre altele și în diverse proiecte dedicate prevenirii și tratării cancerului. De asemenea, în 2011 a lansat Polo Ralph Lauren Foundation prin intermediul căreia donează bani în scopuri caritabile.
De-a lungul timpului, meritele sale au fost recunoscute și răsplătite prin diverse premii. Spre exemplu, în 2010, primarul New York-ului, Michael Bloomberg, i-a oferit Cheia orașului.