Actriţa americană Barbara Hale a murit la vârsta de 94 de ani

Adriana Stanca / 28.01.2017
Actriţa americană Barbara Hale a murit la vârsta de 94 de ani

Actriţa americană Barbara Hale, cunoscută mai ales pentru rolul din seria „Perry Mason”, a murit la vârsta de 94 de ani, potrivit EvoNews.

Artista s-a stins din viaţă joi, 26 ianuarie, în locuinţa sa din Sherman Oaks, California, a anunţat fiul ei, William Katt, pe o reţea de socializare.

“Am fost cu toţii atât de norocoşi să o avem alături atât de mult timp. A fost graţioasă, bună şi întotdeauna era distractiv să petreci timpul cu ea”, a scris Katt pe Facebook. “A fost o actriţă minunată şi o femeie de afaceri inteligentă şi a fost, mai ales, o comoară ca prietenă şi mamă”, a adăugat el.

De-a lungul carierei sale, Barbara Hale a jucat în numeroase filme şi seriale, dar semnificativ rămâne rolul său din “Perry Mason”, pe care l-a interpretat în perioada 1985-1995. Pentru acesta a fost răsplătită şi cu un Premiu Emmy, în anul 1959, iar în următorii doi ani a fost din nou nominalizată la aceeaşi gală.

A mai fost distribuită în filme precum “West of the Pecos”, “The Window,” “Jolson Sings Again”, “And Baby Makes Three”, “The Jackpot”, “Lorna Doone” şi “A Lion Is in the Streets”.

A fost căsătorită cu Bill Williams, împreună cu care are trei copii. Soţul ei a murit în 1992.

Tags:
Citește și...