STUDIU. Consumul de ardei iute îți prelungește viața

Adriana Stanca / 16.01.2017
STUDIU. Consumul de ardei iute îți prelungește viața

Cercetătorii de la Larner College of Medicine, din cadrul Universității din Vermont, au realizat un studiu ale cărui rezultate au demonstrat că alimentele iuți contribuie la longevitate.

Oamenii de știință au analizat datele referitoare la sănătate și nutriție a peste 16.000 de americani, pe o perioadă de 23 de ani. Astfel, au constatat că persoanele care au consumat în mod regulat ardei iute au avut o viață mai lungă decât acelea care nu au făcut-o, relatează news.au.com.

O explicație clară pentru acest „fenomen” nu a fost găsită încă, dar specialiștii cred că totul are legătură cu capsaicina, substanță conținută de ardeiul iute. Aceasta are un rol important în mecanismele celulare și moleculare, prevenind apariția obezității și modulând circulația coronariană.

Pentru că studiul nostru se adaugă altor descoperiri similare anterioare, consumul de ardei iute – sau chiar mâncarea iute – ar putea fi recomandat în diete specifice sau cel puțin va fi baza unor teste clinice viitoare”, a explicat Mustafa Chopan, unul dintre autorii cercetării.

Citește și...