Cine este femeia care știe câștigătorii premiilor Oscar înaintea tuturor

vocea.biz / 26.02.2017
Cine este femeia care știe câștigătorii premiilor Oscar înaintea tuturor

Te-ai întrebat vreodată de ce, în întreaga istorie a Premiilor Academiei Americane de Film, numele câștigătorilor nu au fost date publicității, pe surse? Răspunsul e simplu: doar doi oameni din întreaga lume știu cine sunt marii câștigători înainte ca plicurile să fie desfăcute pe scenă, în văzul tuturor.

Martha Ruiz este una dintre cei doi, relatează Fortune. În calitate de co-președinte al echipei de balotaj a PwC, ea este responsabilă de numărarea voturilor exprimate de cei 6.000 de membri ai Academiei de Film. Pe lângă asta, Ruiz se ocupă și de serviciile de media, comunicare și divertisment ale PwC ( firmă de audit, consultanță financiară)

PwC s-a ocupat de centralizarea și numărarea voturilor pentru premiile Oscar de 83 de ani, iar Ruiz a fost implicată în acest proces în ultimii trei ani. Este prima femeie de origine latină și a doua femeie care îndeplinește această sarcină în istoria premiilor, descriind această sarcină ca o experiență unică și suprarealistă.

Ruiz și co-echipierul ei Brian Cullinan au coordonat eforturile PwC în numărarea voturilor atât în privința nominalizărilor, cât și a câștigătorilor. Procesul este încă, în mare parte, manual spune Ruiz, tocmai pentru a preveni eventuale scurgeri de informații.

Ea și Cullinan numără manual fiecare vot, după ce echipa ei le-a centralizat deja. Până duminică noaptea când începe ceremonia de decernare a premiilor, Ruiz va fi renumărat personal de trei ori toate voturile.

Deși voturile sunt verificate de mai multe ori, cei doi nu notează toate rezultatele într-un singur loc, astfel încât nu există o hârtie scrisă care ar putea ajunge în mâinile cuiva care ar putea divulga secretul.

”Parcurgem mereu procesul de memorare a câștigătorilor”, spune Ruiz.  Memorarea tuturor premiilor este un fel de poliță de asigurare în cazul în care prezentatorii ceremoniei greșesc numele câștigătorului, mai explică ea.

Citește și...