Bărbații care au acest obicei riscă să-și distrugă viața sexuală

vocea.biz / 25.02.2017
Bărbații care au acest obicei riscă să-și distrugă viața sexuală

Bărbații care merg foarte des la sala de sport și depun prea mult efort pot experimenta un libido mai scăzut decât aceia care fac exerciții fizice mai puțin intense, arată un studiu recent.

Peste 1.000 de bărbați din SUA, care practică sport în mod regulat, au participat la studiu realizat de specialiștii de la Universitatea din Carolina de Nord, scrie independent.ie.

Aceștia au fost invitați să răspundă unui chestionar online referitor la viața sexuală, precum și la cât de mult timp petrec la sală și cât de intense sunt exercițiile pe care le fac acolo. De asemenea, ei au trebuit să-și noteze libidoul cu un calificativ: ridicat, moderat sau scăzut.

Una dintre concluziile cercetării a fost aceea că bărbații care se antrenează mai puțin intens și în intervale de timp mai scurte au un libido mai crescut decât aceia care se suprasolicită atunci când merg la sală.

Pe plan îndelungat, deci, acest lucru ar putea „ruina viața sexuală” a persoanei, susțin oamenii de știință.

Studiul a fost publicat recent în revista „Medicine & Science in Sports & Exercise”.

Tags:
Citește și...