Actrițele se vor îmbrăca în negru la Globurile de Aur

Vocea.biz / 16.12.2017
Actrițele se vor îmbrăca în negru la Globurile de Aur

Mai multe actrițe au decis că vor purta ținute negre la Globurile de Aur în semn de protest față de agresiunile sexuale de la Hollywood. Trend-ul ar putea fi păstrat pe toată durata sezonului de premiere din 2018.

Mai multe actrițe au decis să poarte ținute negre la Globurile de Aur, printre ele Jessica Chastain, Meryl Streep și Emma Stone, titrează cei de la People Magazine. 

Ținutele negre vor fi purtate în semn de protest, au explicat surse apropiate actrițelor. Ele vor să atragă un semnal de alarmă asupra acuzațiilor de agresiune și hărțuire sexuală de la Hollywood.

Protestul face parte din mișcarea #metoo și este pentru prima dată, spun tabloidele americane, când există un efort coordonat din partea designerilor și a artiștilor de a trimite un mesaj către public.

Au mai fost situații în care actrițele și actorii au purtat cocarde sau broșe în semn solidaritate cu diferite mișcări civice.

Mișcarea #metoo a apărut după ce un articol în New York Times a arătat că producătorul Harvey Weinstein a fost implicat în zeci de cazuri de hărțuire sexuală. De la apariția articolului, actori, politicieni și alte personalități media și-au pierdut locul de muncă ca urmare a acuzațiilor ce le-au fost aduse în spațiul public. Actorul Kevin Spacey, actorul de comedie Louis C.K., producătorul Russell Simmons, și actorul Geoffrey Rush sunt doar câțiva dintre cei care au fost acuzați de hărțuire sexuală în formă continuată.

Citește și...