Mark Zuckerberg a devenit tată pentru a doua oară

Silvia Spanciu / 28.08.2017
Mark Zuckerberg a devenit tată pentru a doua oară

Mark Zuckerberg a anunțat pe Facebook că el și soția sa, Priscilla, au devenit părinți pentru a doua oară. Cel mai nou membru al familiei este tot o fetiță, care va purta numele de August. 

Mark Zuckerberg a anunțat pe Facebook că el și soția sa Priscilla, au devenit părinți pentru a doua oară. Cel de-al doilea copil al cuplului este tot o fetiță, iar părinții au decis să o numească August.

Anunțul a fost însoțit de o postare, semnată de Mark și Priscilla, în care cei doi îi urează bun-venit lui August și în care îi povestesc micuței despre cât de importantă este copilăria. Postarea, care poartă forma unei scrisori este similară cu cea pe care părinții i-au adresat-o lui Maxima, prima fiică a cuplului.

“Când s-a născut sora ta, i-am scris o scrisoare despre modul în care speram că va arăta lumea când ea va crește mare, o lume cu un sistem de educație mai bun, cu mai puține boli, cu comunități mai puternice și cu mai multă egalitate. Dar acum, în loc să vorbim despre cum va fi când vei crește, vrem să îți vorbim despre copilărie. Lumea poate fi un loc extrem de serios. De aceea este important să îți faci timp ca să mergi afară și să te joci,” au scris cei doi pe Facebook.

 

În scrisoarea adresată fiicei lor, Mark și Priscilla își iau angajamentul ca să facă lumea mai bună pentru generațiile viitoare, atâta vreme cât August va avea grijă să își trăiască pe deplin copilăria și să lase grijile în seama părinților.

“Copilăria este magică. Ești copil doar o singură dată, așa că nu petrece timpul acesta făcându-ți griji pentru viitor. De aceea suntem noi aici, iar noi vom face tot ce este posibil pentru ca lumea să fie un loc mai bun pentru tine, și pentru toți copiii generației tale. August, te iubim nespus de mult și suntem emoționați să pornim în această aventură cu tine,” i-a scris Mark fetiței sale.

 

August este cea de-a doua fiică a cuplului, după Maxima, alintată Max, care s-a născut la finalul lunii noiembrie, 2015.

Citește și...