Demontarea miturilor despre condusul economic

Vocea.biz / 27.04.2017
Demontarea miturilor despre condusul economic

De cele mai multe ori, folclorul este luat în seamă mai mult decât sfaturile specialiştilor, dar efectele sunt negative. În continuare vă prezentăm cele mai cunoscute 5 mituri despre condusul economic, potrivit promotor.ro.

”Umflă cauciurile peste valoarea presiunii recomandate şi maşina va consuma mai puţin”

Adevărat, dar extrem de puţin, iar efectul acestei soluţii este compromiterea, mai mult sau mai puţin, a siguranţei în trafic, aşa încât este recomandabil să nu umflaţi cauciucurile peste presiunea recomandată de constructor.

Este adevărat că, dacă presiunea în pneu este mai redusă decât valoarea nominală, consumul va creşte (în general, pierderea cu un bar a presiunii din cauciuc duce la creşterea consumului cu circa 5%). Dar asta nu înseamnă că o presiune mai mare decât valoarea nominală va duce la scăderea drastică a consumului.

În urma mai multor teste specializate, s-a ajuns la concluzia că dacă se creşte presiunea în pneu cu 1 bar peste valoarea nominală, scăderea consumului de combustibil este de circa 0,5%.

”Foloseşte azot în loc de aer normal, maşina va consuma mai puţin şi va merge mai bine”

Dacă îi întrebaţi pe inginerii din Formula 1 sau din domeniul aeronautic, vă vor spune că azotul este mult mai bun decât aerul atmosferic, acesta din urmă conţinând mai multe tipuri de gaze, deci este impur. Azotul reacţionează mai puţin la schimbările de temperatură sau la şocuri, fiind mai uşor pentru ingineri să dezvolte pneuri adaptate.

În urma mai multor studii, dar şi pe baza observaţiilor utilizatorilor normali, s-a constatat căumflarea cauciucurilor cu azot în loc de aer atmosferic nu aduce scăderi ale consumului de combustibil, sau, în cel mai bun caz, economia de combustibil este insignifiantă şi nu justifică preţul mai mare pentru folosirea azotului.

”Alimentează dimineaţa, când e mai rece, deoarece pui mai mult combustibil pentru aceiaşi bani!”

E un mit din categoria ”am învăţat ceva la fizică, dar nu mai ştiu bine ce…”. În teorie, fluidele (deci şi benzina şi motorina) sunt mai dense la temperatură mai scăzută, de unde şi ideea că, dacă alimentezi când e mai rece, un litru de combustibil va conţine mai mult lichid decât când e cald.

Însă demontarea acestui mit este foarte simplă, aplicând pur şi simplu logica: combustibilii sunt ţinuţi în rezervoare îngropate sub pământ, unde temperatura este aproape constantă, indiferent că e noapte sau zi.

”Las-o la punctul mort când eşti în coborâre sau mergi constant pe drum drept”

E destul de greu de înţeles de ce mulţi oameni continuă să creadă că în această situaţie motorul nu consumă, deşi se aude clar cum merge. Din punct de vedere tehnic, şi la ralanti motorul arde combustibil, altfel nu ar putea funcţiona.

Din nou, fără a intra în detalii tehnice, economia de combustibil se obţine doar aplicând frâna de motor la coborâri sau încetiniri, deoarece motorul nu consumă în această situaţie – el funcţionează datorită ciclului cinematic dinspre roţile motoare, aflate în inerţie datorită coborârii unei pante sau decelerării.

”Schimbă filtrele de aer cât mai des, pentru ca motorul să funcţioneze cât mai eficient”

Din punctul de vedere al service-urilor, este foarte bine dacă proprietarii maşinilor cheltuiesc mai mult pe filtrele de aer, probabil de aceea s-a şi propagat această idee atât de mult. În condiţiile în care nu vorbim de nişte consumabile foarte ieftine, filtrele de aer merită o atenţie ceva mai mare.

recomandarea specialiştilor este de a se schimba filtrele de aer, dar nu aşa de des cum suntem obişnuiţi să credem. Conform americanilor, în cazul maşinilor obişnuite cu motoare mici şi medi, un filtru de aer ar trebui schimbat după maximum 50.000 km şi nu la fiecare revizie de 10-15.000 km. Pe de altă parte, clienţii maşinilor noi sunt legaţi de recomandările producătorilor, altfel riscă să piardă garanţia maşinii.

Iată adevăratele metode prin care puteți reduce consumul de combustibil:

  • Nu merge cu viteză prea mare – dacă vrei să consumi puţin, e bine să păstrezi o viteză decentă pe drumurile publice; de reţinut că, nu doar în teorie, dacă depăşeşti 100 km/h cu 10 km/h, consumul maşinii va creşte cu 10%, iar la ridicarea vitezei şi mai mult, procentul creşte exponenţial.
  • Adoptă un stil cuminte – în general, cei cu un stil mai agresiv de conducere, care frânează brusc şi accelerează puternic, vor consuma mult mai mult, deoarece motorul are nevoie de mai mult combustibil; un stil de conducere atent şi relaxat va însemna accelerări şi decelerări mai line, deci un consum mai redus.
  • Verifică-ţi periodic presiunea din pneuri – mai ales când e vorba de drumuri lungi, e bine să nu ai pneurile dezumflate, deoarece rezistenţele la înaintare sunt mai mari, deci maşina va consuma mai mult, mai ales la vitezele de croazieră de pe autostradă.
  • Respectă intervalul de revizii – cu cât maşina ta funcţionează mai bine şi are toate sistemele şi componentele în ordine, cu atât sunt şanse ca motorul să funcţioneze optim, deci să consume în limitele normale; de multe ori, defecţiuni sau probleme care par minore afectează în mod direct motorul şi, deci, consumul.
  • Foloseşte pneuri adaptate sezonului – cauciucurile de iarnă folosite vara duc la creşterea consumului, deoarece acest tip de pneuri are o aderenţă foarte mare pe asfaltul uscat, deci rezistenţele la rulare sunt mai mari; iarna, cauciucurile de vară sau all-season pierd de cele mai mulet ori aderenţa, deci, pe lângă riscurile ţinând de siguranţa mult mai scăzută, motorul se turează degeaba, consumând în plus

 

 

Citește și...