Zerul regilor și brânza care a învins istoria. Românii se dreg cu produse moștenite de la doftoroaia Casei Regale

Ciprian Fabian / 17.04.2017
Zerul regilor și brânza care a învins istoria. Românii se dreg cu produse moștenite de la doftoroaia Casei Regale

La doar câțiva kilometri de municipiul Satu Mare, într-o mică fabrică din Odoreu, se realizează un produs unic în lume, după cum spune producătorul, un aliment-medicament cu rezultate remarcabile în dietele de slăbit. Este vorba despre zerul celor de la Naturlact, un produs extrem de râvnit în high-life-ul sătmărean.

Nu ne referim însă la zerul comun, acel deșeu de fabricație, lipsit de orice substanță nutritivă sau curativă. Este în schimb un produs realizat cu o o logistică modernă dar care respectă o rețetă veche de peste un secol, consumat frecvent de membrii Casei Regale a României.

„Zerul fabricat de noi este un produs obținut prin forța centrifugă, la viteze foarte mari, undeva între 4 și 6G. Toate componentele nutritive rămân în zer. Ca dovadă a acestui fapt, brânza care rezultă este una foarte săracă, lipsită de culoare și proprietăți nutritive. Este un proces total diferit celui clasic, în care toate substanțele trec în brânză iar zerul este aproape o apă chioară, puțin colorată”, ne-a declarat Gabriel Iuga, proprietarul Naturlact.

Din păcate spune acesta, deși este un produs unic în lume, acest zer nu poate fi comercializat în magazinele din România, deoarece logistica acestora nu poate îndeplini condițiile de temperatură necesare acestui produs, respectiv de 2-4 grade Celsius.

Diferența de culoare între brânza cu cazeină (stânga) și cea produsă din zerul de la Odoreu (dreapta)
Diferența de culoare între brânza cu cazeină (stânga) și cea produsă din zerul de la Odoreu (dreapta)

O dietă de slăbit bazată exclusiv pe zer

Principala calitate a zerului, spune Gabriel Iuga, nu este aceea că asigură o dietă sigură de slăbit. În primul rând zerul produs la Odoreu este un aliment.

„Păstrează toate substanțele pe care le conține laptele cu excepția cazeinei, acea proteină albă, de care aldultul oricum nu mai are nevoie, ea fiind necesară doar în perioada de creștere a organismului. În același timp cazeina este unul dintre principalele elemente ale dezvoltării bolilor. Totodată acest zer poate fi consumat fără niciun risc și de către cei cu alergie la lactoză”, a adăugat proprietarul Naturlact.

Dieta bazată pe zer este una specială deoarece acest aliment este singurul care trebuie consumat pe o perioadă de 21 de zile. Cantitatea necesară pe zi este de 1 litru de zer la fiecare 20 de kilograme de greutate corporală. Zerul, spune Gabriel Iuga, este suficient pentru a susține necesarul de substanțe nutritive și a permite un trai normal pe durata celor 21 de zile de dietă. Se pare că acest tip de cură s-a dovedit a fi de succes din moment ce, așa cum declară și proprietarul brandului, foarte multe persoane din mediul de afaceri, administrație sau magistratură apelează la acest tip de zer.

Rețetele doftoroaiei Casei Regale s-au păstrat în Satu Mare

Gabriel Iuga, este reprezentantul celei de-a patra generații a familiei care se ocupă cu prepararea produselor lactate. Rețeta zerului spune că a moștenita de străbunica sa, „baba doftoroaie” Nastasia Runcar, cea care îl prepara odinioară pentru Casa Regală a României.

„Străbunica mea, spune antreprenorul sătmărean, era baba doftoroaie a regelui Mihai și a reginei Maria. Printre altele, printre atribuțiile dânsei se număra și prepararea acestui zer, băutură care în fiecare zi, la ora șase dimineața, trebuia să se găsească pe masa regelui. Cu un pahar de zer își începea fiecare zi Majestatea Sa”.

În acele vremuri, pe lângă adepții medicinei clasice, fiecare casă regală a Europei avea angajată o persoană responsabilă cu selectarea plantelor medicinale și prepararea unei game largi de medicamente naturiste.

Brânza care luptă cu istoria

Din gama de lactate produsă la Odoreu face parte și un tip special de brânză. Este un produs care nu are termen de valabilitate. Aceasta înseamnă că poate fi consumat la multe decenii după ce a ieșit de pe porțile fabricii. Este un aliment destinat proviziilor în caz de calamitate sau război, pentru a cărui finalizare sunt necesari nu mai puțin de cinci ani.

„După această perioadă, spune Gabriel Iuga, produsul poate fi consumat, fără niciun pericol pentru organism, chiar și după câteva decenii. De fapt termenul de valabilitate al acestei brânze nu expiră niciodată și putem spune că acest produs este unul care va termina istoria”.

Brânza care „va termina istoria”, în perioada procesului de conservare
Brânza care „va termina istoria”, în perioada procesului de conservare

 

Citește și...