Salata de vinete de post . Cum să faci cea mai delicioasă salată de vinete de post. Salata de vinete este versatilă pentru că sunt foarte multe variante în care se poate prepara. Ca bază rămân vinetele coapte dar acestea se pot amesteca atât cu ceapă cât şi cu usturoi, avocado sau maioneză..
Este una dintre reţetele preferate ale multor gospodine pentru că nu este pretenţioasă, se prepară foarte repede şi poate fi un excelent aperitiv.
– 7 vinete medii
– 2 cepe mici galbene sau roşii
– 150 ml ulei, preferabil de floarea soarelui
– câteva frunze de pătrunjel pentru décor
– câteva roşii – de folosit la decorarea salatei
– sare
– piper negru
Salata de vinete de post – Cum să faci cea mai delicioasă salată de vinete de post
PREPARARE salata de vinete de post :
Vinetele se spală şi se şterg de apă cu un prosop din bumbac. Se pun apoi la copt. Pentru copt puteţi să folosiţi fie o tablă subţire de fier pusă direct pe ochiul de la aragaz, fie la cuptor.
La cuptor se pun într-o tavă şi se coc în aproximativ 1 oră şi 25 minute, la o temperatura de 150 grade. După primele 30-35 minute, se deschide cuptorul şi se întorc pe cealaltă parte. ATENŢIE : Să nu uitaţi să le înţepaţi cu o furculiţă sau cuţit înainte de a le pune la cuptor. În caz contrar veţi avea de spălat cuptorul.
Dacă le coacem la flacăra aragazului pe o tablă, vinetele trebuie să fie întoarse mai des, în funcţie de gradul de coacere. Pentru această operaţiune vă recomandăm fie un cleşte de spaghete, fie mănuşi speciale pentru cuptor.
Salata de vinete de post :
Când sunt gata, sunt puse la răcit într-o cratiţă.
După ce s-au răcit, se curăţă de coajă şi se spală bine, fără a se tăia cotorul. Se lasă la scurs aproximativ o jumătate de oră – 45 de minute pentru ca salată să nu aibă gust amar.
După ce s-au scurs bine, se taie cotorul de la partea superioară a vinetei, cu un cuţit de lemn şi se toacă mărunt. Între timp, pe un tocător de lemn, se toacă ceapa foarte mărunt.
Salata de vinete de post:
Vinetele sunt puse într-un blender şi se mixează 1-2 minute. Se adaugă uşor o parte din ulei. Se continuă mixarea. După ce s-au amestecat foarte bine, se adaugă ceapa şi se mixează până când devin o pastă omogenă. Se mai adaugă puţin ulei şi se potriveşte de sare şi puţin piper, după gust.
Când salata este gata, se pune într-un castron sau o tavă de sticlă şi se decorează cu felii subţiri de roşii şi câteva frunze de pătrunjel. Se serveşte rece, însoţită de ardei copţi în oţet.
În cazul în care preferaţi usturoiul puteţi pune usturoi în loc de ceapă sau puteţi adăuga maioneză.