Aflat în vizită în România, preşedintele Franţei, François Hollande a avut parte de un meniu de cinci stele. Acesta a fost ales şi gătit de doi bucătari originari din Maramureş, care au fost contactaţi de premierul Dacian Cioloş, special în acest scop.
Bucătarul Adi Hădean a povestit pe blogul personal cum, împreună cu Nicolai Tand au pregătit masa oferită de primul ministru al României, Dacian Cioloş, preşedintelui Franţei, François Hollande, aflat la Bucureşti în vizită oficială.
„Ieri am gătit pentru dejunul oferit de primul ministru al României lui François Hollande, președintele Franței, aflat la București în vizită oficială, prima a unui președinte francez după mulți ani. Domnul Dacian Cioloș a dorit ca meniul și masa să fie îngrijite de subsemnatul împreună cu Nicolai Tand. Nicolai fiind plecat din țară am alcătuit meniul în timpul unor convorbiri telefonice. Am decis să fie românesc, să fie de sezon și să fie bun și fin”, scrie Adrian Hădean pe blogul personal.
Cei doi au gătit pro bono iar bloggerul culinar şi fost jurat al unei emisiuni de gătit a dezvăluit pe blogul personal ce a pregătit pentru preşedinte.
Potrivit boggerului bucătar, meniul a fost următorul:
– Antreu: cremă de dovleac românesc, piure de păstârnac copt, hribi sotaţi în unt din Transilvania;
– Peşte: filé de păstrăv pe plită, bisque de raci, piure de morcovi copţi, cozi de raci;
– Carne: muşchiuleţ de berbecuţ, vinete afumate, sos de ardei copti pe cărbuni, arpagic sotat cu unt şi oţet de mere, morcovi crocanţi, snopi de fasole verde opărită;
– Desert: quenelle din brânză (ca un papanaş, da’ nu chiar) de vaci tras în unt, lapte de pasăre, frişcă şi piersici confiate cu vanilie;
– Brânză: brânzeturi româneşti maturate în grotă, sirop de piersici şi trufe negre;
– Vin alb: Solo quinta, Recaş;
– Vin roşu: Apogeum, Tohani;
– Vin desert: Nectar de Transilvania, Liliac.
Chef-ul povesteşte că a “apăsat pedala de acceleraţie” pentru această masă dar că s-a folosit de foarte multe ingredinte româneşti.
„ Pentru meniu am folosit doar ingrediente românești, am cumpărat din piață tot ce s-a putut, am muncit cu maximă chibzuință, de unde și dificultatea de a oferi SPP-ului mostre îndestulătoare din anumite articole. Cu multă bucurie, și Nicolai și eu am făcut asta pro bono”, ăşi încheie acesta relatarea.
Şi cel de-al doilea bucătar a povestit pe blogul personal cum a ajuns să gătească pentru un premier şi un preşedinte.
„Acum mulţi ani când am ajuns la Paris şi lucram ca şofer pe ambulanţă, dacă cineva îmi spunea că voi ajunge să gătesc pentru premierul României şi pentru preşedintele Franţei i-aş fi zis că e nebun de legat. Experianţa aceasta, pe lângă faptul că a fost onorantă pentru mine, a fost şi o lecţie. DA, visurile chiar pot deveni realitate atunci când munceşti, atunci când le construieşti cu sriozitate şi implicare”, a scris Nicolai Tand.
Meniul conceput de cei doi a fost foarte apreciat de cei doi demnitari. Premierul României, Dacian Cioloş a postat pe pagina personală de Facebook o fotografie în care apare alături de preşedintele Franţei şi cei doi bucătari dar şi câteva cuvinte de apreciere.
„ Împreună cu președintele François Hollande, alături de cei doi maeștri bucătari Adi Hădean și Nicolai Tand, care au pregătit dejunul oficial și ne-au încântat azi cu arta lor minunată. O demonstrație de haute cuisine à la roumaine, cu produse de sezon, 100% românești”, a postat Dacian Cioloş.